Top 5 city break-uri de care vreau să mă bucur în viitor

Riga, capitala balticii

Riga, capitala balticii

Într-o ordine aleatoare, aleg cinci oraşe pe care nu le-am văzut şi în care mi-ar plăcea să petrec un weekend întreg. Un city break!

  1. Îmi vine în minte Riga. Riga e una din cele trei capitale baltice, alături de Vilnius şi Tallin. Atât de aproape şi atât de diferită de mamaşca Rusie, aşa mi se pare mie că e.  Tot roşie, cu iz focos, Riga rămâne un pin pe harta viselor de chihlimbar. Nu de alta, dar Tarom tocmai a revenit asupra deciziei de a opera direct spre Riga. Păcat!
  2. Colea în vecini, e uşor de ajuns. Nu ştiu de ce, Sofia nu incită atât de mult înspre cunoaştere. Şi tocmai pentru că e infinit mai puţin mediatizată decât Balcikul Reginei Maria, insist să cred că-n Sofia se ascund comori preţioase. Alături e mănăstirea Rila şi munţii Pirin, suficient cât să o transforme într-o destinaţie dorită. E ceva magic în numele acestui oraş care mă atrage necontenit. Sofia – ce frumos sună! Cristalin şi clar.
  3. Gdansk-ul polonez, e o bucăţică de altfel de Polonia. Imaginar vorbind, aşa simt eu că e. E un fel de regină a nordului, a mării baltice, Gdansk-ul e un orăşel asemănător Copenhagăi, dar cu mai mult şarm şi mai anonim. La fel de colorat, la fel de pitoresc, dar cu ceva în plus, un ceva necunoscut şi care se lasă descoperit încet şi calm.  Gdansk a reprezentat o fascinaţie şi pentru mai marele Hitler, însă tot ce e legat de acest nume pare să fie şters din memoria afectivă a locului.
  4. Unul din cele mai nordice oraşe europene e Tromso-ul norvegian, îndeajung de aproape de Capul Nord. Tromso e fascinant prin însăşi alternanţa zi-noapte, care aici durează fiecare o jumătate de an! Imposibilă climă şi ritm circadian, exercită o fascinaţie a culturii saami, a laponiei întregi, a nordului mitologic. Aici se ajunge mai greu, însă odată ajuns, merită tot sufletul.
  5. Moscova lui Putin mi se pare fascinantă şi extrem de sexy în miezul unei ierni. Aici se sărbătoreşte Crăciunul şi Anul Nou pe vechi, aşa că e numai bine pentru o întârziată ca mine în ale lumii orânduiri. Catedrala Sfântului Vasile, aia roşie cu moţ, cu turle cât cepele şi culori intense, precum şi vestitul Kremlin fac din acest locuşor, o capitală de invidiat. Dostoyevski sau Tolstoi sunt tot atâtea îndemnuri scrise pe-undeva în sufletul meu şi uitate în iureşul trecerii timpului.

Surse foto: Mike McHolm/ Flickr.com, davehighbury/ Flickr.com, thisisbossi/ Flickr.com, JorgeBRAZIL/ Flickr.com şi .Pete./ Flickr.com.

Adauga un comentariu