Oferte promoţionale pentru vacanţa în familie de 1 Iunie

Oferte de vacanta pentru Ziua Copilului

Oferte de vacanţă pentru Ziua Copilului

Cum?! Mai e mai puţin de o săptămână până la Ziua Copilului şi nu aveţi deja planuri făcute? Am căutat, am adunat, am comparat şi am găsit noi câteva oferte numai bune de aflat, aşa că citiţi mai jos cu atenţie, poate vă atrage ceva atenţia. Doar nu e frumos să rămâneţi acasă când sunt atât de multe atracţii pe care orice copil trebuie să le vadă măcar o dată’n copilăria sa.

Prima ofertă care ne-a atras atenţia este cea de la Hello Holidays, care ne propune cam aşa: adulţii care vor o vacanţă cu plecare pe 1 iunie în staţiunile Sarti, Paralia Katerini, Olimpic Beach sau Nei Pori au reducere 20% din totalul pachetului. Această ofertă este valabilă atât pentru vacanţele cu transportul asigurat cu autocarul, cât şi pentru cei care preferă transportul individual. Asta nu este tot, pentru că de departe de noi e gândul să plecăm în vacanţă fără copii, aşa că e bine de ştiut că pe lângă reducerea de 20% oferită adulţilor, copiii care sunt “plătitori” adică cei care sunt ceva mai măricei, primesc şi ei 50% reducere din pret.

Klever Travel vine cu o promoţie mai mult decât ok: primul copil beneficiază de o reducere de 120 de euro, iar al doilea de o ofertă cu 60 de euro în minus. Asta pentru o mică vacanţă în Turcia (mai precis Antalya, Kusadasi, Bodrum şi Marmaris) sejur ce costă 225 de euro pe persoană (asta pentru adulţi, pentru că cei mici au parte de scăderile de care vă spuneam mai sus)

Disneyland rămâne pe primul loc

Dacă atunci când vorbim de mare, soare, munte, zăpadă etc. preferinţele se schimbă, atunci când se pune problema celui mai frumos cadou pe care îţ poţi oferi unui copil de ziua lui e clar că o excursie la Disneyland e mereu pe primul loc în top. De ce? Distracţiile de aici, festivalurile, evenimentele, muzica, persoanejele din desenele animate sunt doar câteva dintre lucrurile care rămân în amintirea piticilor.

Nici prin cap nu ne-a trecut să nu căutăm câteva oferte la Disneyland, aşadar fiţi cu băgare de seamă la promoţiile de mai jos:

Star Holidays ne propune vacanţe la Disneyland de la 265 de euro pe persoană. Veţi fi cazaţi în hotelul Disney’s Hotel Cheyenne de două stele, care are review-uri destul de bune pe site-urile specializare şi care ne promite că ne va introduce în atmosfera Vestului Sălbatic. Este chiar în interiorul resortului Disneyland Paris, mai exact la doar 10 minute de mers cu shuttle-bus-ul gratuit deci e clar că ajungem repede în mijlocul petrecerii.

Pachetele includ biletul de avion cu Airfrance, două nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi 3 zile de acces la Disneyland Park & Walt Disney Studios Park.

Cum ne place să vă arătăm şi “cealaltă parte” a promoţiior, zic să aveţi grijă, pentru că aceste pachet nu include taxa de aeroport (de 128 de euro pe persoană şi care se plăteşte şi pentru copii) trasportul de la aeroport la hotel şi nici asigurarea medicală. Vă las mai bine cu oferta completă către Disneyland Paris a Star Holidays.

Agenţia Dream Holidays ne oferă şi ea o promoţie la Disneyland. Trei nopţi la hotelul Kyriad Disneyland de trei stele ne costă 385 euro (pentru copil se achită doar biletul de avion). Plecarea se face pe 30 mai, iar pachetul include: bilet de avion dus-întors, zbor direct low-cost, taxe de aeroport şi de check-in, bagaj de mână de 7 kg, cazare 3 nopţi în cameră dublă şi mic dejun. Aşadar, trebuie să vă mai faceţi griji cu privire la transferul aeroport-hotel-aeroport şi asigurarea medicală.

Voi aţi mai descoperit oferte ne neratat pentru vacanţa de 1 Iunie? Haideţi să le adunăm pe toate dacă aţi mai găsit ceva, să oferim părinţilor şi copiilor idei cum să petreacă de Ziua Copilului. 🙂

Sursă foto: OliverN5/ Flickr.com.

Adauga un comentariu