Good food

Gâscanul sârbesc

Unele din cele mai plăcute amintiri pe care ţi le poate oferi o călătorie este arta culinară. Sunt curioasă şi încerc (aproape) orice. Spun aproape orice, pentru că îmi imaginez că am şi eu limitele mele de toleranţă vizavi de gândaci crocanţi şi plini de proteine.  Am constatat, de-a lungul vremii, că mâncarea are sens cu adevărat la ea acasă…

Gâscanul Sârbesc. În Banatul de dincolo, gâscanul e tare recunoscut drept delicatesă culinară. Costă mai mult decât un fel mai puţin apetisant şi promiţător, dar e genul de chestie pe care e păcat să o ratezi. Nu de alta, dar once in a life time … chiar merită un gâscan. E o carne fină, rafinată şi uşoară. Merge uşor cu un vin alb şi legume fierte în abur.

Homarul Islandez.  Aproape singura mâncare nordică îndelung visată a fost un biet homar. Am tot văzut fotografii cu acest crustaceu şi mi-am spus că nu se poate să ajung la el acasă în Islanda şi să nu-l încerc. Mărturisesc că nu regret deloc, deşi eu n-am mâncat peşte până la 20 ani. E o carne albă, însă e o carne săţioasă şi aproape la fel de grea precum porcul. Nu are lejeritatea unui peşte, nici pe departe. Merită! Clar, dacă aveţi ocazia şi vă aflaţi la ocean … e un must. Homarul e atât de deosebit încât nu merită asezonat cu o garnitură, ci savurat pe îndelete.

Musaka Grecească. Grecii ăştia sunt nişte dumnezei în bucătărie, jur! Salata grecească, gyros, ţaţiki, calamari prăjiţi şi câte şi mai câte minunăţii au pătruns şi la noi. Însă nimic nu cred că poate înlocui musaka-ua grecească, felii de vinete şi cartofi, carne tocată, ou şi caşcaval, măsline şi dovlecei, toate dansează într-un sos tomat puternic aromatizat cu busuioc sau alte sfinţenii.

Paella, mândrie valenciană

Paella.  Niciunde nu-i paella mai bună decât în Valencia.  Sigur că originea reţetei e controversată şi îndelung disputată, însă asta nu face ca paella să fie mai puţin gustoasă. Nu contează că-i orez negru sau intens şofran, nu contează că-s creveţi sau fructe de mare, paella e una din cele mai deosebite mâncăruri ale mării.

Sushi. Înainte de orice, trebuie să recunosc că eu n-aveam curaj să încerc sushi. Mi se părea pretenţioasă, că doar se mănâncă cu beţigaşe … şi mă gândeam aşa stupid: cum să mănânc eu peşte crud, orez fiert şi alge marine? Trebuie să fie tare diferit! Prejudecăţi! Am avut norocul de a mânca sushi alături de cunoscători şi mi s-a explicat cu răbdare cum e treaba cu sosul de soia, pasta aceea verde wasabi cu gust asemănător hreanului şi ghimbirul murat. Am înmuiat aşa cu multă emoţie un rulou de somon în wasabi, m-am înecat, mi-au dat lacrimile şi am râs. Acum iubesc sushi şi de câte ori am ocazia consum. Am întâlnit însă doar două tipologii: cei care urăsc sushi şi cei care adoră sushi! Înainte de a spune însă că nu vă place, aţi încercat măcar?