Paravion.ro ne-a luat din toate colţurile online-ului şi ne-a dus la munte

De la prezentari

De la prezentări

Mai exact la Moeciu, la pensiunea Podul Turcului, unde blogerii de turism s-au adunat la finalul săptămânii trecute să se cunoască mai bine, să se prezinte cum se cuvine şi să se distreze… că altfel nu se poate. Totul s-a terminat cu un foc de tabără şi multe poveşti.

11 bloguri/proiecte de turism au fost în total şi desigur că nu am putut lipsi şi noi. Desi am ajuns de vineri seara, sambata am început timid cu prezentări şi apoi, pana pe seara, deja parcă ne cunoşteam de ani buni. Se spune că oamenii care se aseamănă se adună, e adevărat, dar de data aceasta trebuie să le mulţumim celor de la Paravion.ro pentru că au făcut acest lucru posibil.

Ca să vă faceţi o mică idee despre ce s-a întâmplat vă spun că a fost un week-end plin de prezentări, cu o atmosferă relaxată şi poveşti de ţinut minte spuse de bloggeri, dar şi de companii din domeniu, jocuri şi… sangria (asta ca să vedeţi că nu doar Spania se pricepe la băuturi bune).

Şi pentru că sunt convins că îi cunoaşteţi pe toţi din spatele proiectelor (Alexandra Puşcaşu (bloguldecalatorii.ro & viajoa.ro), Oana Stanica (bloguldevacante.ro), Anca Şerban (calatorii-imaginare.ro), Liliana Oprişan (placerea-de-a-calatori.ro), Loredana Lungu (travelgirls.ro), Elena Cîric (elenaciric.ro), Florin Arjocu (drumliber.ro), Cezar Dumitru (imperatortravel.ro), Ionuţ Iordache (jurnaldecalator.ro) şi Răzvan Pascu (razvanpascu.ro)) mai bine vă spun care au fost concluziile mele:

Am descoperit că theCityBreak.ro este mai bun, cel puţin la un capitol, în comparaţie cu ImperatorTravel.ro. 😀 Staţi liniştiţi nu ne “batem” în trafic, ci mă refer la faptul că am câştigat la jocul Avioane, organizat de surorile Alexandra şi Georgina Radu de la Brandaffair. Apropo, Ionut: elicopterul mai este întreg? 😉

Alexandra Puşcaşu este cu adevărat un călător absolut pentru că până şi luna de miere şi-o va petrece într-un road trip de 5 luni prin Europa în care va combina mai multe activităţi, aşadar nici nu se pune problema de o vacanţă petrecută cu “all-inclusive” pe o plajă cu nisip fin.

Anca ne-a luminat pe toţi şi chiar dacă blogul ei se numeşte calatorii-imaginare.ro, ea chiar a fost în toate locurile despre care a scris, aşadar nu sunt deloc vacanţe pe care doar şi le-a imaginat.

Blogbuilding Paravion.ro

"Blogbuilding" - focul de tabără de la final

Mi-a plăcut mult povestea din spatele Paravion.ro povestită chiar de Remus, dar nu pot să uit nici de prezentarea şi inside-urile de la Zaff.ro, care au fost foarte utile pentru noi toţi, nu doar pentru mine. Dacă tot vorbim despre companii, trebuie să menţionez că entuziasmul Manuelei de la PayU este unul care te acaparează. Apropo, Manuela, mămică fiind ştia şi de primul meu proiect pornit împreună cu Bob: UrbanKid.ro.

Trec din nou la oamenii din spatele blogurilor şi sper ca Oana să nu abandoneze proiectul şi să-şi găsească timp să scrie cât de des pe viitor. Elena, sper să asculte sfatul lui Madalin si astfel să inceapa să posteze mai mult si despre călătorii pe blogul ei. M-am întâlnit la Moeciu cu alte două fete din online: Liliana şi Loredana. Liliana: m-am bucurat să te cunosc personal şi sper să colaborăm frumos în continuare (dacă nu ştiaţi Liliana mai scrie din când în când şi pe theCityBreak.ro) iar Loredana este “prietenă veche”, care impreuna cu Narcisa au un proiect special pe care îl apreciem şi ne bucurăm că-l avem alaturi.

Ionuţ… sper să reuşeşti să publici cât de curând un articol în mai puţin de o oră, iar Florin la umătoarea întâlnire (pentru că odată ce avem un precedent sigur ne vom întâlni din nou) să ne povesteşti despre cum poţi să călătoreşti cu autostopul.

La final l-am lăsat pe Răzvan de la care mi-ar placea ca la urmatoarea intalnire sa vedem o prezentare studiu de caz cu tema monetizării proiectelor de turism, utila pentru tot online-ul, nu doar pentru cei care scriu pe domeniu. 🙂

Acestea fiind spuse, mulţumesc Paravion.ro pentru invitaţi şi tuturor pentru voie bună şi un final de săptămână minunat.

Ne vedem la următorul “blogbuilding”, da? 😀

Adauga un comentariu