Patinoar în Viena de peste 7.000 de metri pătraţi [video]

Patinoar Viena

Patinoarul din Viena de peste 7.000 de metri pătraţi

Dacă sunteţi prin Viena sau dacă plecaţi într-un city break pe acolo, atunci e bine de ştiut că pe 19 ianuarie s-a deschis un patinoar imeeens în aer liber, iar atunci când zic “imens” înseamnă că atre peste 7.000 de metri.

Se află fix în faţa Primăriei din Viena şi este cunoscut sub numele de „Eistraum“ (Vis pe gheaţă).

În cazul în care nu ştiţi să patinaţi, zic eu că acolo e clar un loc bun de învăţat, pentru că nu aveţi cum, nici dacă aţi vrea, să vă loviţi de alţii. Dacă tot vă e frică, atunci vă puteţi pune la încercare papilele gustative la standurile amplasate în piaţa Primăriei, care vă aşteaptă cu tot felul de specialităţi culinare, precum ciolan de porc, ştrudel cu brânză şi sos de vanilie, cartofi la cuptor, vafe, băuturi calde şi multe altele. Pe lângă deja cunoscutele standuri în aer liber, pentru prima oară anul acesta va exista şi o căbănuţă de genul celor care se găsesc în zonele alpine, unde doritorii vor putea sta jos, se vor putea odihni la căldură şi vor putea degusta delicatese vieneze.

Mai jos o prezentare:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=uY_-PrD8ipc[/youtube]

Ultima zi în care patinoarul este deschis e 4 martie, intrarea costă 6 euro pentru adulţi şi 4,50 euro pentru copii, iar cei care vor dori să închirieze patine vor trebui să scoată suplimentar din buzunar 6,50 euro, respectiv 4 euro pentru copii. De asemenea pentru copii se pot închiria gratuit căşti de protecţie. Pentru a spori siguranţa celor mici, vor exista şi zece pinguini de care se pot sprijini, în timp ce patinează.

Patinoarul este deschis zilnic între orele 9 şi 22, iar în timpul săptămânii, începând cu ora 17, pe o anumită suprafaţă se va putea juca şi aşa-numitul sport „Eisstockschießen“ – un fel de curling.

Să vă distraţi pe gheaţă! Ce alte patinoare cool mai ştiţi prin Europa? 😀

Adauga un comentariu