Distracţie, shopping şi evenimente în Glasgow

Campionatul Mondial de Cimpoaie

Campionatul Mondial de Cimpoaie

După câteva zile mai multe decât pline în Glasgow (şi nu aveţi cum să spuneţi că nu este aşa, pentru că există atât de multe obiective turistice pe care nu trebuie să le rataţi, altele inedite şi multe bunătăţi de gustat) e timpul să… ne mai şi odihnim, nu?

Nu chiar! Pentru că nu aţi plecat în city break să vă odihniţi, de somn veţi avea timp destul acasă.

Acum să trecem la alte modalităţi de petrecut timpul în Glasgow.

Paradisul cumpărăturilor

Nu doar pentru doamne şi domnişoare, ci şi pentru domnii care iubesc cumpărăturile sau pentru cei care nu vor să se întoarcă acasă fără suveniruri pentru cei dragi, Glasgow este un adevărat paradis al sportului numit “cumpărături”.

Se spune chiar că oraşul este pe al şaptelea loc în topul localităţilor cu cea mai dezvoltată “industrie” de cumpărături. Interesant, aşa-i?

Cea mai cunoscută zonă de cumpărături este clar Merchant City. Pe cât de mare şi plină de brand-uri celebre, pe atât de aglomerată este, deci trebuie să fiţi pregătiţi şi să nu plecaţi de la hotel cu ideea că veţi petrece jumătate de oră aici.

Glasgow, Merchant City

Glasgow, Merchant City

Şi pasionaţii de artă au ce cumpără, zona West Regent este ticsită cu magazine de antichităţi, librării cu multe cărţi rare şi altele asemănătoare.

Era să uit să vă povestesc despre strada Buchanan, plină de magazine de tot felul, muzee, baruri şi altele asemănătoare. În Glasgow există, normal, şi mall-uri, cel mai mare fiind Argyll Arcade.

Degustăm whisky şi… ne apucăm de golf

Nu neapărat în această ordine! E clar că atunci când ajungi în Glasgow şi după ce ai aflat că nu ai cum să pleci de aici fără să încerci măcar să bei un pahar cu whisky te gândeşti cum ar fi ca în locul unei tradiţionale gustări de vinuri să te duci la o gustare de tipuri de whisky.

Sunt multe companii care oferă acest lucru, se spune că cea mai autentică experienţă este cea de la Distileria Glengoyne, dar nici degustări în alte locuri nu sunt unele de uitat. Interesant este că există o întreagă tradiţie şi că odată ce aţi ajuns la un astfel de eveniment veţi afla “istoria” din spate, nu veţi afla doar care este gustul mai multor specialităţi şi atât.

Golful este foarte apreciat în Scoţia, iar Glasgow nu face excepţie. Cele mai renumite terenuri de golf (Turnberry şi Royal Troon) sunt la o distanţă de doar o oră de oraş, deci nu aveţi nicio scuză să nu le încercaţi. Există piste şi pentru începători, dar şi pentru avansaţi. Cât costă? Preţul e un pic piperat… aproximativ 250 de lire pentru patru participanţi, dar de câte ori veţi avea ocazia să vă jucaţi golf pe astfel de terenuri?

Desgustari de whisky

Desgustări de whisky

Evenimente şi festivaluri tradiţionale

Nu sunt nici multe, nici puţine evenimentele care au loc an de an în Glasgow. Cu siguranţă nu le vom uita însă şi pentru asta avem nevoie de Ceilidh, care înseamnă “vizită”, amuzant, nu? Şi chiar nu e o glumă, pentru că Ceilidh e un fel de concert unde se cântă live şi se dansează mult, iar acest eveniment are loc în multe dintre localurile tradiţionale din oraş. Practic sunt doar două mari reguli: prima ar fi ca cei care cântă să folosească instrumente tradiţionale (precum vioara, flaut, fluier, acordeon, bodhrán şi cimpoaie mai mici) şi al doilea ar fi ca oamenii să fie veseli.

Un alt eveniment major în Glasgow, de fapt cred că cel mai cunoscut festival este Campionatul Mondial de Cimpoaie. Are loc în august an de an şi adună sute de formaţii din toate colţurile lumii care cântă la cimpoaie.

Cum se poate descrie pe scurt evenimentul? Zgomotos şi vesel! A, da şi foarte colorat! Chiar dacă veţi încheia probabil festivalul vorbind ceva mai tare decât de obicei, din cauza zgomotului mult prea puternic, e clar că festivalul nu trebuie ratat, ba chiar aş zice să vă planificaţi vacanţa în august special pentru Campionatul Mondial de Cimpoaie.

Acestea fiind spuse, eu am terminat cu city break-ul virtual în Glasgow, dar sper să mă ajutaţi voi cu informaţii suplimentare despre oraş.

Cum aţi descrie Glasgow în cinci cuvinte?

Surse foto: Smiley Stew/ Flickr.com, House of Hall/ Flickr.com şi mattwunderle/ Flickr.com.

Resurse: glasgow.world-guides.com şi visitscotland.com.

Adauga un comentariu