Cele mai bune destinaţii pentru vacanţe pline de aventură

Vacante pline de aventura

Vacanţe pline de aventură

Vacanţele pe care le petrecem peste hotare sunt de obicei plimbări ample prin oraşe sau capitale foarte cunoscute, iar de cele mai multe ori unii dintre noi simt pur şi simplu nevoia de o adevărată aventură atunci când plecăm într-o destinaţie relaxantă.

Nu e musai nevoie să călătorim peste oceane, mări şi ţări pentru a ajunge într-o vacanţă plină de aventură, deoarece Europa are de oferit câteva destinaţii foarte palpitante. Printre acestea se numără locaţii cu activităţi pe care până acum nu le-ai mai făcut şi sigur îţi vor electriza concediul. Printre acestea se numără ţări precum Norvegia, Grecia şi Rusia, scrie cotidianul The Telegraph.

În Norvegia, de exemplu, puteţi face câteva expediţii foarte interesante cu sănii precum cele ale eschimoşilor, trase de câini husky. Excursiile de acest tip au trasee bine stabilite, iar ghidul vostru vă poate duce la o plimbare nordică pe la Cercul Polar, astfel încât aventura voastră de concediu va lua o turnură cu adevărat friguroasă dar plăcută.

Dacă ideea unei aventuri la temperaturi scăzute nu vă surâde puteţi face schimb pentru gradele pe plus şi merge în Grecia. Pe insula Nea Kameni aventura elenă presupune escaladări pe craterul unui mic vulcan activ de aici, iar peisajele de la această înălţime sunt cu totul şi cu totul halucinante. După escaladat cu siguranţă merită să faceţi o baie în apele care înconjoară insula Palea Kameni. Locaţia aceasta este recunoscută pentru primăverile sale foarte călduroase. Şi aporpo apa are aici o temperatură de 37 de grade, deci un fel de jacuzzi natural.

Dacă sunteţi pasionaţi de aventura la înălţime merită să mergeţi în Rusia. La baza aeriană Sormovo puteţi lua un soi de lecţii de zbor în avioane de vânătoare ruseşti cu care veţi zbura peste Moscova şi St. Petersburg. Piloţii de aici vă vor explica cum stau treburile cu zborul în limba engleză, dar bineînţeles că sunteţi nevoiţi să treceţi un mic control medical pentru a vă putea urca în aparatele de zbor.

Mai multe destinaţii de vacanţe presărate cu aventură puteţi găsi pe The Telegraph.

Sursă foto: wikipedia.org

Adauga un comentariu