Primăvara aduce preţuri mai mari în industria hotelieră

Preturile la hoteluri cresc in aceasta primavara

Preturile la hoteluri cresc in aceasta primavara

Odată cu apropierea primăverii segmental hotelier, raportat la nivel european, înregistrează scumpiri atât la camere single cât şi la cele double în majoritatea oraşelor europene. În comparaţie cu luna februarie, în Istanbul de exemplu, la nivelul lunii martie preţurile au cunoscut o majorare semnificativă, la fel ca şi în Roma, Viena sau Amsterdam, conform trivago.co.uk.

În martie turiştii care au căutat cazare în Roma au fost nevoiţi să bage mâinile mai adânci în buzunare pentru a plăti preţurile mai mari ale hotelierilor. Mai exact, în capitala Italiei o noapte petrecută la orice hotel vă va costa minim 128 de euro. Asta înseamnă că tariful a crescut cu un procent de 28% faţă de ianuarie sau februarie. În Londra şi Paris creşterile sunt şi ele notabile. Creşterea raportată la cele două oraşe este de 6% pe fiecare lună a anului. Pentru a petrece o noapte în capitala britanică va trebui să plătiţi aproximativ 182 de euro luna aceasta. La parizieni costurile sunt puţin mai mici, ajungând la 165 de euro.

Cele mai scumpe oraşe din Europa

Londra şi Paris, aflate chiar în urma Genevei, fac parte din topul celor mai costisitoare oraşe ale Europei luna aceasta. Capitalele nordice de pe bătrânul continent se află printre metropolele care, vorba aceea, te storc de bani atunci când vine vorba de cazare. În martie şi aici au existat creşteri de preţuri la hoteluri, iar Oslo, Stockholm şi Copenhaga, au locuri fruntaşe la tarife cu preţuri practicate de 161, 155, respectiv 129 de euro per noapte de cazare. Cele mai avantajoase capitale din Europa, la capitolul bani pe cazare, rămâne în continuare Atena, urmată de Berlin şi Budapesta.

Despre cum mai evoluează preţurile la hotelurile din Europa puteţi citi şi pe traveldailynews.

Sursă foto: pdstahl/ Flickr.com

Adauga un comentariu