Premieră în Puerto Rico

Hotel Verdanz

Hotel Verdanza

Hotelul Verdanza din Isla Verde-Puerto Rico a reuşit o premieră la nivel local prin amenajarea unei staţii de încărcare a autovehiculelor electrice. Oficialii hotelului s-au declarat extrem de mândri de isparava lor şi consideră investiţia ca fiind una necesară în apărarea mediului înconjurător.

Ca şi în alte părţi din lume, în Puerto Rico cererea pentru maşinile electrice, şi implicit a staţiilor de alimentare pentru acestea, este destul de mare. Bineînţeles că odată cu creşterea numărului de autoturisme ce vor consuma curent electric, se aşteaptă ca şi staţiile de alimentare de acest gen să se înmulţească.

Cei de la hotelul Verdanza au luat drept exemplu colegii din Statele Unite atunci când au decis să investească într-o asemenea staţie, fiind ştiut faptul că SUA are deja zeci de staţii de ”charge” pentru autovehiculele electrice. Intenţia hotelului Verdanza demonstrează încă o dată că unii hotelieri chiar iau în serios problema protejării mediului înconjurător.

Mai multe detalii şi câteva declaraţii ale oficialilor Verdanza puteţi găsi pe travedailynews.com

Sursă foto:ipreter.com

Adauga un comentariu