Cel mai lung pod din lume e în China

Cel mai lung pod din lume

Chinezii nu vor cânta prea curând “vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos”! Da, ne referim la cel mai lung pod din lume, ce a fost lansat de curând! 😀

Pe lângă podul Jiaozhou Bay, care leagă oraşul port Qingdao de insula Huangdao şi este cel mai mare din lume, chinezii au mai dat în funcţiune alte trei poduri, două dintre ele fiind cele mai lungi construite vreodată. Ele fac parte din linia ferată de mare viteză care leagă Beijingul de Shanghai.

Ca să vă faceţi o mică idee (sau de data aceasta ar trebui să spun “mare” idee?!) vă dau şi câteva date: podul Jiaozhou Bay are peste 42 de kilometri lungime şi o lăţime de peste 33 de metri, a costat peste 6 miliarde de euro şi este suţinut de mai bine de 5.000 de stâlpi.

YouTube Preview Image

Preţul pe care l-au plătit chinezii pentru decongestionarea traficului nu este deloc unul mic, aşa că s-au gândit cum să scoată banii, în timp, de la turişti şi nu numai. Spun asta pentru că cei care locuiesc în China şi vor să folosească podul vor scoate din buzunar 8 dolari, iar taxa este valabilă şi pentru turiştii care nu vor putea să se ţină nici pe ei şi nici aparatele lor foto departe de cel mai lung pod din lume.

Citeşte mai multe despre investiţia chinezilor pe Gandul.info.

Aşi vrea să-l vedeţi?

 

Adauga un comentariu