Zurich de la A la Z

Zurich

Final de city break în Zurich

Este final de săptămâna şi pentru noi este şi final de city break în Zurich. Deşi am mai amintit zilele trecute de timp alocat pentru făcutul bagajelor, astăzi chiar trebuie să ne concentrăm asupra plecării noastre din oraşul elveţian. Poate că mulţi dintre voi s-au îndrăgostit deja de Zurich şi le va veni destul de greu să se despartă de locaţia aceasta, dar nu-i nimic pentru că în continuare vom mai avea o groază de aventuri şi prin alte oraşe frumoase. Propunerea mea ar fi ca în timp ce noi ne împachetăm valizele, trollerele şi genţile să facem o scurtă recapitulare a tururor momentelor frumoase de aici.

Dacă vă aduceţi aminte, la începutul acestei săptămâni veneam în Elveţia şi aflam cum ajungem şi cum ne descurcăm prin Zurich. Sfaturile pe care vi le-am dat sper să fi prins bine celor care au avut răbdarea şi bunăvoinţa să le şi primească.

După ce ne-am cazat frumos la un hotel pe gustul nostru şi ne-am despachetat toate bagajele am pornit la colindat prin oraş şi am aflat cât mai multe despre obiectivele turistice importante din Zurich pe care chiar nu avem voie să le ratăm.

Miercuri după ce am epuizat obiectivele turistice de care toată lumea ştie, am fost inspiraţi să mergem din nou la plimbare prin oraş şi să descoperim la propriu şi la figurat obiectivele turistice inedite din Zurich.

După atâtea plimbări şi zbenguieli prin oraş am obosit un picuţ şi ne-am decis să ne oprim pe undeva pentru a servi masa în stil elveţian. Aşa că am intrat în contact cu gastronomia din Zurich.

Mancare

Mâncare tradiţională din Zurich

Sunt o mulţime de mâncăruri regionale în Elveţia, acestea fiind bine separate pentru fiecare colţişor în parte al ţării. Cum litera de lege este ”diversitate” în gastronomia de aici, nici Zurich-ul nu avea cum să se abată de la ”regulament”. Un fel de mâncare foarte îndrăgit pentru cei din Zurich este Zürcher Geschnetzeltes. Acesta este de fapt un preparat fiind compus din nişte benzi subţiri de carne de mânzat, cu ciuperci în sos de smântână servit cu rösti. Bucătăria din Italia este foarte prezentă şi folosită în Elveţia, deci şi în Zurich. În special pastele şi pizza sunt cele preferate. Mâncărurile din Zurich sunt adesea asociate cu orice fel de componente care includ brânză şi ciocolată. Brânzeturile elveţiene, adică brânza Emmental în mod special, Gruyère, Vacherin, şi Appenzeller, sunt produse celebre prin aceste părţi. Cele mai populare feluri de mâncare sunt brânza fondue şi raclette. Ambele produse “de ale gurii” au fost iniţial feluri de mâncare regionale, dar au fost popularizate de către Uniunea Brânzei Elveţiene pentru a impulsiona vânzările de brânză.

Ca şi preparate preferate, cei din Zurich iubesc Rösti. Acesta este un fel de mâncare de cartofi care este consumat peste tot Elveţia, şi implicit şi în Zurich. Aceasta a fost iniţial un produs alimentar servit la micul dejun, dar ulterior a fost înlocuit cu musli-ul, care este frecvent consumat la micul dejun, iar în Elveţia este cunoscut sub numele de “Birchermüesli” ​​sau “Birchermiesli” ​​în câteva regiuni. Pentru elveţieni la mic-ul dejun şi cină trebuie să existe pe masă, painea feliată cu unt şi gem. Există o mare varietate de chifle disponibile în Zurich, pâinea şi brânza fiind un fel de “must bee” popular pentru cină.

Pentru penultima zi din şederea noastră virtuală în Elveţia am calculat bine opţiunile pe care le mai aveam şi am decis să ne destindem cum se cuvine în Zurich.

Sunt o grămadă de activităţi pe care le putem face în Zurich, pentru că oraşul ne oferă oportunităţi de distracţie din cele mai diversificate, fie că este vorba de plimbări, târguri sau festivaluri.

shalala

Distracţie în Zurich

Avem destule metode prin care ne putem distra, fiindcă oraşul este precum o capitală culturală a Elveţiei, iar asta înseamnă o groază de festivaluri, piese de teatru sau locuri pe unde ne putem pierde în promenade. Sunt anumite porţiuni în oraş unde spaţiul pietonal se îmbină cu liniştea şi serenitatea peisajului creat de clădirile vechi de o arhitectură impresionantă.

Cam acestea au fost toate secretele Zurich-ului. Eu sper ca voi să vă fi simţit okei în oraşul elveţian, de unde eu, personal, nu aş mai pleca. Capul sus acum, pentru că trebuie să fim gata şi de alte călătorii şi citybreak-uri faine.

Cum vi s-a părut vacanţa prin Zurich? Care au fost cele mai interesante părţi din Zurich pentru voi?

Surse foto: traviscrawford/ Flickr.com, lejoe/ Flickr.com şi eGuide Travel/ Flickr.com

Resurse: wikipedia.org, virtualtourism.com şi zuerich.com

Adauga un comentariu

Zurich
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica