Week-end în Budapesta: ce e de vizitat

obiective turistice Budapesta

Ce e de vizitat la Budapesta

Aşa cum vă spuneam ieri, Budapesta este cel mai frumos oraş european aflat la doi paşi de România, deci n-ar trebui să-l ocolim în escapadele noastre din weekend. Drumul este scurt, iar câştigul maxim!

Budapesta este o capitală elegantă, încărcată de istorie, cu minunate castele aliniate pe malul Dunării, cu grădini imbietoare, clădiri cu o arhitectură superbă, o economie în plină dezvoltare, biserici impunătoare, cafenele şi restaurante cochete. Oamenii sunt primitori şi civilizaţi, iar gastronomia Ungariei te va încînta cu sigutanţă. Muzica este şi ea prezentă la tot pasul, artiştii locali dând adevarate reprezentaţii artistice în parcuri şi baruri underground. Iar teatrele îşi deschid porţile pentru tine! Chiar dacă unele spectacole nu le vei înţelege – noi îţi recomandam să mergi la operă, acolo unde ariile sunt pe sufletul tuturor!

Un city break in Budapesta va rămâne în amintirea ta pentru mult timp şi chiar dacă nu vei avea timp să vezi tot oraşul, principalele obiective tot vei reuşi să le atingi – dacă te trezeşti de dimineaţă şi ne urmezi sfaturile.

Iată mai jos ce poţi vedea intr-un week-end în Budapesta:

  1. Palatul Parlamentului – este unul dintre punctele de atracţie cele mai importante ale oraşului Budapesta şi una dintre cele mai vechi clădiri administrative din Europa. Nu aveţi cum să-l rataţi deoarece este cea mai mare clădire din Ungaria şi se află pe malul Dunării, în piaţa Lajos Kossuth.Similar cu Palatul Westminster din Londra, Palatul Parlamentului Ungarieieste construit în stil gotic şi are 691 de camere, o înălţime de 96 de metri şi 10 curţi interioare. Faţada principală străjuieşte Dunărea, iar în interior şi exterior are peste 242 de sculpturi.Palatul Parlamentului este eccesibil cu Linia 2 a metroului din Budapesta, iar înăuntru veţi putea admira, printre altele, şi bijuteriile coroanei Ungariei.
  2. Castelul Buda

    Castelul Buda

  3. Castelul Buda – a fost ridicat în secolul al 14-lea, iar de-a lungul timpului a fost distrus şi refăcut de multe ori. Buda este sediul regilor Ungariei, se înalţă pe Castle Hill şi este înconjurat de case din secolul al 19-lea în stil medieval şi baroc.Castelul are 200 m de camere aşezate una după cealaltă şi este al doilea ca mărime din Europa, după Versailles.Ştiaţi că starul Katy Perry a filmat la Buda Castle cel de-al doilea videoclip al său, Firework.
  4. Basilica St. Stephen – este una dintre cele mai mari biserici romano-catolice din Budapesta şi a fost numită astfel după primul rege al Ungariei, Stephen.Imensa construcţie este ridicată in stilul neoclasic, iar faţada sa are două turnuri, care adăpostesc clopotele ce cheamă oamenii la rugăciune.Ca o paranteză, va pot spune că in cadrul acestei minunate biserici au loc periodic concerte de orgă si flaut, iar vestea foarte bună este că vă puteţi cumpăra bilete pentru o seară perfectă, cu o croazieră pe Dunăre, cină şi concert la preţuri excelente, de aici.
  5. Vajdahunyad Castle – este o locaţie romantică şi perfectă pentru o dimineaţă de duminică. Acest castel se află in City Park, a fost construit la începutul anului 1900 şi este o copie (parţială) a Castelului Bran, din Transilvania. Edificiul este construit în stilurile romanic, gotic, renascentist şi baroc, iar în prezent adăposteşte Muzeul Agriculturii.În curtea Castelului Vajdahunyad veţi găsi statuia Anonymus, care reprezintă un cronicar din secolul al 12-lea, care a scris primele cărţi în limba ungară. Se spune că dacă atingi creionul din mâna acestei statui vei avea noroc în viaţă!
  6. Széchenyi-Chain-Bridge

    Széchenyi-Chain-Bridge

  7. Széchenyi Chain Bridge – este un pod superb peste Dunăre care desparte Buda de Pesta, adică partea vestică de cea estică a Capitalei Ungariei. S-a dat in folosinţă în anul 1849 şi face legătura între Palatul Greshman şi funicularul care duce la Castelul Buda.Chain Bridge este una dintre minunile ingineriei moderne şi este considerat la fel de important ca şi Brooklyn Bridge din New York.Podul are în total 375 de metri, iar cel mai lat punct al său măsoară 202 metri. De pe Chain Bridge priveliştea este spectaculoasă!
  8. Muzeul Artelor din Budapesta – se află in Heroes’ Square, faţă în faţă cu Palatul de Artă. Este construit în stil neoclasic şi cuprinde mai mult de 100.000 de piese de artă din toate perioadele, în cadrul secţiunilor: Egyptian, Antique, Old sculpture gallery, Old painter gallery, Modern collection şi Graphics.La Muzeul Artelor veţi găsi opere ale artiştilor: Raphael, Titian, Bernard van Orley, Rubens, Velasquez şi Goya.
  9. Hősök tere sau Heroes’ Square – este una dintre cele mai mari pieţe din Budapesta şi se află lîngă City Park.Aici veţi găsi toate muzeele si palatele cu opere de artă, portretele regilor Ungariei, dar şi Millennium Memorial, statuile liderilor celor şapte triburi care au pus bazele Ungariei în secolul al 9-lea.În Piaţa Eroilor vă puteţi plimba, admira tinerii cu role sau cuplurile de îndrăgostiţi sau vă puteţi reface forţele după o lungă plimbare în oraşul de pe malul Dunării.
  10. Palatul New York – este un hotel de lux aflat pe Grand Boulevard of Budapest, în districtul al 7-lea. S-a deschis in 1894, sub conducerea New York Life Insurance Company, iar la parter veţi găsi celebra cafenea New York, locul de întâlnire al scriitorilor şi poeţilor unguri.Abia în anul 2001 clădirea a devenit un hotel de lux, însă cafeneaua a rămas, ca unul dintre locurile preferate ale locuitorilor, dar mai ales ale turiştilor.
  11. Teatrul Naţional Budapesta

    Teatrul Naţional Budapesta

  12. Teatrul Naţional – s-a deschis oficial în anul 1837, însă conducerea sa a ales numeroase locaţii de atunci. Momentan, Teatrul nou s-a inaugurat în anul 2000 şi se află pe malul Dunării, în districtul Ferencváros.Teatrul şi scena în aer liber au o suprafaţă de 20.844 de metri pătraţi, iar partea centrală este rotundă şi cuprinde scena, diverse coridoare interesante şi spaţii publice.
  13. Biserica Matthias – se află în inima districtului Buda Castle şi a fost construită original într-un stil roman. Clădirea pe care o vedem noi acum este refăcută într-un stil gotic şi este una dintre cele mai mari biserici ale Ungariei.Numele iniţial al bisericii a fost Church of Our Lady, însă lumea o cunoaşte după numele celui care a lucrat la restaurarea sa, Regele Matthias.Construcţia este extraordinar de frumoasă şi merită să o admiraţi atât la exterior, cât şi în interior.

Cam acestea ar fi obiectivele esenţiale de vizitat in Budapesta, majoritatea aflandu-se destul de aproape unul de celălalt, astfel încât vei avea timp să le vezi şi să te bucuri de ele. Mâine revin cu atracţii mai puţin cunoscute pe care le găseşti în oraşul de pe Dunăre, frumoasa şi romantica Budapesta.

Despre obiectivele din Budapesta a scris şi Razvan Pascu. Iată aici impresiile sale din Capitala Ungariei!

Voi ce aţi vizitat când aţi fost în Budapesta sau ce v-ar placea să vedeţi în acest oraş?

Surse foto: Nemzeti Színház/ Facebook.com, wikipedia.org, gtphon/ Flyckr.com şi Matt Lancashire/ Flickr.com.

Comentarii 2
  1. Pingback: Cum să vizitezi Budapesta aproape gratis

  2. Pentru punctul 4, unde ai scris despre Vajdahunyad Castle, am inteles ca acest castel se vrea a fi o copie a Castelului Corvinilor din Hunedoara, nu a Castelului Bran.

Adauga un comentariu

Budapesta
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica