Vin Sărbătorile vin… şi vacanţele

oferta vacanta sarbatori de iarna

Au început ofertele pentru vacanţa de iarnă

Vin ele peste câteva luni, dar unii nu au stat pe gânduri prea mult şi şi-au şi achiziţionat bilete pentru vacanţele din timpul sezonului rece. Încă nu vă vine să credeţi? Noi v-am mai povestit zilele trecute şi despre un târg de turism dedicat vacanţelor din perioada Sărbătorilor de Iarnă şi de acum deja agenţiile de turism au scos la vânzare oferte.

Am spune să le luaţi cât „sunt calde”, pentru că odată ce se „răcesc” şi preţul creşte simţitor. Acum de exemplu biletul poate şi chiar şi cu 40 de procente mai ieftin, iar companiile de turism au promoţii pentru tot felul de destinaţii, care mai de care mai exotice, precum Thailanda sau Bali, dar şi pentru zone cunoscute românilor în vacanţele de iarnă, precum Viena, Franţa sau Italia!

Şi ca să vă fac un pic de curaj pentru a rezerva din timp vacanţele, dar ca să şi vedeţi care este recordul de până acum, vă mai spun că până acum cel mai scump sejur vândut de agenţiile de la noi pentru iarna aceasta este unul în valoare de nu mai mult, nu mai puţin de 100.000 de euro. E drept, este vorba de un grup de 10 persoane, dar dacă facem un mic calcul tot ajungem la 10.000 de euro pe persoană. Vacanţa este programată pentru 25 de zile, petrecute în Austria şi Noua Zeelandă.

Voi unde-l veţi aştepta pe Moş Crăciun?

Sursă foto: David Blackwell/ Flickr.com.

Adauga un comentariu