Veneţia, obiective turistice de neratat

Punta della Dogana şi Santa Maria della Salute

După cum anunţăm din titlul nu puteam să vă lăsăm doar cu informaţii despre cum ajungeţi la Veneţia, cum vă plimbaţi pe insule şi cât costă cazarea ori alte distracţii pe acolo. Am revenit aşadar cu toate obiectivele turistice pe care trebuie să le vedeţi într-un city break. 🙂

spuneam de ieri că Veneţia este destinaţia numai bună de făcut în doi. Romanticii, poeţii, persoanele care se bucură mai mult de un apus sau de un răsărit de soare decât de orice cadou scump au ce vedea şi cu ce se delecta în Veneţia. Care sunt însă acele locuri pe care nu trebuie să le ratezi? Acele locuri pe care dacă nu le vezi vei pleca din Veneţia cu sentimentul că nu ai prins tot din spiriul oraşului?

Normal că vă spunem noi! Încercăm să facem o listă astfel încât să reuşiţi pe parcursul unui city break să le vedeţi dacă nu pe toate, pe cele mai multe dintre ele. Dacă aveţi însă alte locaţii de recomandat, aşteptăm cu mare drag comentariile voastre în care să ne oferiţi cât mai multe detalii despre acele dintre locurile care v-au rămas în suflet şi în aparatele de fotografiat, iar dacă vreţi să ne trimiteţi poze cu locurile în care aţi fost noi le primim cu mail-urile deschise pe adresa de contact!

Oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. Spun asta celor care nu ştiu sau nu au fost niciodată în Veneţia şi care se vor încurca în tot ce am să povestesc mai jos. 🙂

Să nu uit: eu v-am tot spus că Veneţia este un oraş destul de scump! Scump, scump, dar uneori există şi oferte de care dacă veţi beneficia veţi ieşi mai ieftin atunci când ajungeţi acasă şi trageţi linie, după care începeţi să număraţi banii rămaşi în buzunar ori pe card. Una dintre aceste oferte pe care orice turist conştiincios o să o achiziţioneze fără să stea prea mult pe gânduri (adică voi toţi) este un bilet pentru intrarea în muzee. Cu 18 euro puteţi cumpăra un bilet valabil pentru 13 muzee şi galerii din întreaga Veneţie. Biletul este valabil timp de şase luni, aşa că dacă nu reuşiţi să-l “epuizaţi” mai merge folosit sau cel puţin veţi rămâne cu impresia că nu aţi irosit nişte euro şi dacă veţi mai pune la cale un city break, aveţi biletele garantate la muzeu.

  1. Piaţa San Marco

    Nu am să încep să vă povestesc despre istoria pieţei, pentru că puteţi afla asta de oriunde Am să vă spun însă ce ar trebui să faceţi, după părerea mea, în piaţă cu doar un euro – să hrăniţi porumbeii! Când spun “porumbei” mă refer la sute… Dacă în city break-ul vostru vine şi un copil va fi cu adevărat fascinat (de fapt toţi veţi fi fascinaţi pentru că piaţa din Braşov ori Centrul Vechi din Bucureşti unde se adună zeci de porumbei este “mic copil” pe lângă Piaţa San Marco).

    Nu trebuie să vă faceţi griji cu privire la drumul către piaţă. E simplu chiar şi fără harta pe care vă spuneam că este bine să o aveţi la voi mereu – trebuie doar să urmăriţi semnele de pe toate zidurile cu “per San Marco” şi veţi ajunge în cel mai scurt timp.

  2. Punta della Dogana

    Localnicii îi mai spun şi Punta della Salute sau Dogana da Màr şi este practic o prelungire a uscatului care se duce frumos către apă. Inedită este şi forma foarte ascuţită a punţii. De ce ar trebui să vă duceţi să o vedeţi? E cea mai frumoasă dovadă a faptului că Veneţia este un oraş “artificial” dar extrem de frumos.

    Nu uitaţi să vă întoarceţi cu cel puţin o poză de la Punta della Dogana.

  3. Canal Grande

    Nu e muzeu, nici biserică şi nici măcar monument istoric. Fără el însă Veneţia nu ar fi existat şi, rămâne vorba între noi, „unde Canal Grande nu e, nici romantism nu mai e”.

    Ce merită să faceţi acolo? Să căutaţi toate cele patru poduri construite peste Canal Grande – Podul Rialto, Ponte dell’Accademia, Ponte degli Scalzi şi “tânărul” Ponte della Costituzione, abia ridicat acum 3 ani.

  4. Insula Murano

    De ce spun despre o insulă că este un obiectiv turistic de vizitat în Veneţia? Nu mă refer la insula în sine, deşi este una dintre cele mai spectaculoase ale lagunei, mă refer la faptul că aici se face vestita sticlă Murano. Ştiţi voi, acea sticlă de care vă spuneam şi ieri că este extraordinar de scumpă? (link catre articolul de luni) de la bijuterii din sticlă până la tot felul de căni, scrumiere şi alte suveniruri speciale „made in Venice”, toate acestea se fac pe această insulă.

    Aici trebuie să vedeţi Murano Lab SRL, una dintre puţinele locaţii de pe insulă unde se mai produce sticla murano.

  5. Fondaco dei Turchi

    Fondaco dei Turchi este unul dintre cele mai vechi obiective din Veneţia, fiind ridicat în anul 1225. Acum în clădire este situat Muzeul de Istorie Naturală. Cu alte cuvinte, dacă intrăm în clădirea veche de acum sute de ani putem face o mică excursie în trecut şi putem vedea fosile de dinozauri şi de mamuţi. În plus, pentru cei care iubesc peştii, aici este un acvariu imens cu sute de specii de peşti ori moluşte, iar atunci când zic “imens” vă promit că până acum nu aţi văzut unul mai mare nici în filme.

    Palatul Dogilor

  6. Palatul Dogilor

    Palatul Dogilor se poate vedea chiar din Piaţa San Marco şi toţi cei care au fost în vacanţe lungi în Veneţia spun că s-au dus să viziteze Palatul Dogilor de mai multe ori. Vă întreb aşadar: dacă ei s-au dus de mai multe ori într-o vacanţă de mai bine de o săptămână, atunci înseamnă că într-un city break e musai de văzut cel puţin o dată, nu?

    Exteriorul Palatului Dogilor este realizat din marmură albă şi roz, iar interiorul clădirii ascunde minunate opere de artă ale pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor italieni.

  7. Ponte della Costituzione

    Este poate primul obiectiv turistic pe care îl recomand şi este recent ridicat în Veneţia, fiind de altfel şi printre singurele construcţii moderne din Veneţia. Atât de mondernă, încât atunci când a fost construită unii localnici nu au fost deloc de acord cu această construcţie. Bine, e de înţeles având în vedere că în timp ce unele clădiri mai au puţin şi cad, podul este unul din sticlă şi noaptea este iluminat de dedesubt, mai ceva ca în Las Vegas.

    Revenind însă la ale noastre, Ponte della Costituzione este un loc pe care trebuie să îl vedeţi, atât pe timp de zi, cât şi când se lasă seara, pentru a-l vedea şi iluminat.

    Podul face de asemenea legătura între Piazzale Roma şi zona Gării Santa Lucia.

  8. Puntea Suspinelor

    Dacă am început cu poduri, nu pot să nu vă povestesc despre Puntea Suspinelor. Veţi spune “Bine, dar ştim că se lucrează în zonă şi că locul nu este unul care să ne ofere spiritul Veneţiei”. Poate aşa este, lucrările se pare că se vor finalize în 2014, dar cum vă veţi întoarce voi din Veneţia fără să puteţi spune că aţi văzut vestita Punte a Suspinelor? Eh?!

    Pentru cei care nu ştiu încă, podul a fost construit de către Antonio Contino cu piatră de Istria, adevăratul motiv al construcţiei fiind de a face legătura dintre închisoarea Nouă şi Palatul Dogilor, acolo unde la acea vreme cei închişi răufăcătorii.

  9. Podul Rialto

    Sunt la al treilea pod pe care vi-l recomand – se spune că numărul 3 este cu noroc şi în plus nu am cum să nu vă spun despre ele într-un oraş al apelor. Este însă ultimul pod din lista cu “must see” în city break-ul din Veneţia.

    Podul Rialto e unul foarte cunoscut printre cei care se plimbă pe apele din Veneţia şi vor momente romantice, pentru că este ştiut ca locul unde îndrăgostiţii “fac un popas” cu barca. Fac asta acum pentru că au curajul necesar, căci podul s-a prăbuşit de două ori: prin 1444 şi în 1521, dat fiind faptul că era construit din lemn.

    Cum ajungeţi la el? Mai simplu nu se poate, pe toate străzile aveţi indicatoare cu “Per Rialto”.

  10. Teatro La Fenice

    Teatro La Fenice este cel mai mare loc unde se ţin concerte în Veneţia, principalul teatru liric şi totodată cel mai căutat loc printre turiştii dornici de concerte. Dacă vreţi să exploraţi fiecare colţişor din clădire, trebuie să ştiţi că puteţi beneficia de un ghid audio ce durează nu mai puţin de 45 de minute, ghid pe care trebuie să îl solicitaţi la intrare.

    Nu mă pot abţine să nu vă mai spun ceva. Pentru aceia care vor să fie trataţi de la început până la final în stil regeşte, vizita la Teatro La Fenice se poate finaliza cu un cocktail servit de chelneri eleganţi în sala Apollinee, bine asta va face ca preţul biletului de intrare să fie un pic mai ridicat.

  11. Torre dell

  12. Torre dell’Orologio

    Cel mai cunoscut ceas din lume, după Big Ben. Ca să ajungeţi în vârf va trebui să luaţi liftul de la etajul unu. Ce veţi vedea de sus? O privelişte a întregii Veneţii! Nu uitaţi să vă luaţi aparatul de fotografiat cu voi când urcaţi în turn.

    Legenda spune că cei care au construit turnul au orbit după, pentru a nu mai construi unul la fel. În vârful turnului se află un ceas auriu cu albastru, iar deasupra acestuia sunt doi mauri – două figuri din bronz – care bat clopotele la ora exactă. De ce este unic turnul? În săptămâna Înălţării Domnului, trei magi ies din turn şi se închină Fecioarei Maria şi Pruncului Iisus, ale căror statui sunt situate deasupra ceasului.

Acum că aveţi atâtea locuri de vizitat nu vă mai spun decât că mâine veţi avea şi mai multe pe lista voastră, pentru că vom vorbi despre acele colţuri din Veneţia pe care nu le ştie orice turist, dar pe care voi, pentru că ne citiţi, trebuie să le aflaţi. 🙂

Aşadar, vă aştept mâine “în acelaşi loc la aceeaşi oră” cu alte poveşti despre Veneţia, de data aceasta însă ceva mai puţin cunoscute.

Dacă ar fi să faceţi un top cu cele mai cunoscute locuri de vizitat în Veneţia care ar fi cele 3 locuri de neratat într-un city break? 🙂

Surse foto: tiseb/ Flickr.comroblee/Flickr.com şi harshlight/ Flickr.com.

Resurse: Venice.world-guides.com, VirtualTourist.com şi  Tripadvisor.com.

Adauga un comentariu