Vacanță liniștită, mâncare bună, soare și apă cristalină în Grecia

Apa din Zakynthos

Apa din Zakynthos

V-am promis că în această săptămână voi povesti în fiecare zi despre o destinație perfectă pentru a vă petrece câteva zile din vacanța de vară. Dacă până acum v-am adus în atenție orașe, de data aceasta chiar nu știu la ce stațiune din Grecia să mă opresc, așa că vă propun Grecia în general. Este locul ideal pentru vacanța în familie, dar și pentru un sejur în doi. 🙂

Cu apusuri de soare și plaje cu nisip auriu, apă cristalină și o multitudine de sporturi, în ciuda crizei prin care trece Grecia, stațiunile se mențin printre primele preferințe ale românilor atunci dacă vor să ajungă la mare. Iar de vreți excursii în timpul cărora să vizitați monumente și alte vestigii atunci Atena și Salonic, dar și multe alte localități vă stau la dispoziție.

Cu aproape 300 de euro, veți avea parte de un sejur lung de vis în insula Rhodos, la Faliraki, una dintre cele mai populare zone turistice ale insulei. Hotelul este unul de trei stele, se numeste Hotel Evi, are review-uri destul de bune pe site-urile specializate. Mai exact, chiar dacă toate camerele sunt unele cu strictul necesar, așa cum sunt de altfel toate camerele de hotel din Grecia, curățenia este nelipsită, iar ospitalitatea angajaților de asemenea. Ba mai mult chiar, dacă vreți la piscină, atunci e bine de știut că hotelul are una la care veți avea acces gratuit.

Prețul de 300 de euro include șapte nopti cazare cu all inclusive, bilet avion, transfer aeroport-hotel-aeroport. Atenție, taxele de avion, asigurările și altele asemenea nu sunt incluse. Promoția este valabilă până la jumătatea lunii viitoare și e oferită de Carpe Diem Travel, o puteți accesa pe site-ul agenției de turism.

O vacanță de cinci stele puteți să o petrecți la Zakynthos. Din primele căutări, noi am găsit Hotelul Lesante. Sunt foarte multe pachete, în funcție de preferințele voastre. Prețurile încep de la 570 de lei și ajung și la peste 4.000 de lei. Important de știut este că toate includ transport cu avionul cu o cursă charter, șapte nopți de cazare cu demipensiune, transportul de la aeroport la hotel și retur și asistență turistică. Ce nu este inclus în preț? În primul rând taxele de aeroport, care sunt de 95 de euro pe persoană, asigurarea medicală și cea storno sau excursiile pe care le poate oferi agenția. Apropo de agenție este vorba despre Meridian Travel, vă las cu oferta completă în Grecia.

Ați fost în vacanță în Grecia? Cu ce amintiri v-ați întors?

Sursă foto: anta00001/ Flickr.com.

Adauga un comentariu