Tot ce trebuie să cunoşti despre Madrid

strada din Madrid

Imagine din Madrid

Am ajuns la final de săptămână şi la finalul poveştii despre Madrid. Nu ne luăm la revedere nici de la voi şi nici de la Madrid, pentru că încercăm şi noi, şi sper că şi voi, să ajungem într-un city break acolo cât mai repede. Încercăm însă să facem o mică recapitulare cu tot ce avem de ştiu înainte de a ne urca în avion spre Spania. 🙂

În primul rând trebuie să ţineţi cont de faptul că oraşul este fix în inima Peninsulei Iberice în mijlocul Castiliei la o altitudine de aproape 600 de metri, aşa că vara temperaturile sar lejer de 40 de grade Celsius, deci anotimpurile în care veţi avea un city break ok sunt primăvara şi toamna. Oferte de cazare avem pentru toate buzunarele şi preferinţele, iar atunci când vine vorba de transport prin oraş zic că transportul în comun, mai ales metroul, o să vă scoată din orice încurcătură. Şi apropo de încurcături, dacă vrei să le evitaţi pe cât posibil, atunci cred că ar fi bine să aveţi la îndemână mereu şi o hartă turistică ce vă va fi de folos cu siguranţă.

Despre alte informaţii extrem de utile şi despre transportul special pentru cei care vor să viziteze oraşul vă las cu textul de luni, cel cu informaţii esenţiale despre Madrid.

Marţi a venit la noi cu atracţii turistice cunoscute, genul acela de loc pe care nu aveţi cum să-l rataţi: apare în toate ghidurile turistice, toată lumea vorbeşte despre ele şi, indiferent dacă aţi ajuns ori ba în Madrid, e oarecum imposibil să nu-l ştiţi, măcar după numele sonor. 😀

Coride

coride Madrid

Susţinem cu încăpătânare că o vacamţă, fie ea cât de scurtă nu înseamnă doar locuri arhicunoscute, tocmai bazându-ne pe această premisă am listat şi câteva dintre atracţiile mai puţin cunoscute din Madrid. Obiective turistice pe care nu mulţi le cunosc, dar am încredere că ele oferă o viziune mai… “locală” oraşului ce poate să pară unul turistic.

Tapas, churros şi horchata! Vă sună cunoscut? Este vorba de specialităţile din Madrid şi credeţi-mă că spaniolii mănâncă bine la orice masă, până şi atunci când citim, de exemplu despre dulciurile lor, ne lasă gura apă. Cu alte cuvinte e musai de încercat câte ceva din toate.

După pauza de masă urmează o nouă porţie de distracţie, dar de data aceasta este vorba de shopping, despre festivaluri şi nu în ultimul rând despre faimoasele curse cu tauri de la Pamplona şi coridele spaniole.

Promitem că luni o luăm de la capăt cu altă destinaţie pentru un city break perfect, dar până atunci ne spuneţi şi nouă: vouă ce v-a plăcut cel mai mult la Madrid?

Surse foto: Arild Andersen/ Flickr.com şi vladimix/ Flickr.com.

Adauga un comentariu