Specialitate venită tocmai din Zaragoza: miel la cuptor cu piure de cartofi cu şofran şi alioli

Specialitate din Zaragoza

Specialitate din Zaragoza

Pentru că săptămâna aceasta am vizitat virtual Zaragoza, aveţi şi o reţetă mai jos, poate vrei să “gustaţi” oraşul înainte să plecaţi în city break.

Ingrediente

  • 1 kilogram carne de miel
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 morcov
  • 2 bucăţi ceapă
  • 400 grame roşii decojite
  • 3 căţei usturoi
  • sare
  • piper
  • rozmarin
  • cimbru
  • 200 mililitri vin alb

Mod de preparare

Bucăţile de carne se condimentează cu sare şi se rumenesc în puţin ulei de măsline. Carnea astfel pregătită se aşează într-un vas termorezistent. Sosul se pregăteşte în acelaşi ulei în care s-au rumenit bucăţile de carne. Ceapa şi morcovul se taie mărunt. Se căleşte mai întâi ceapa. Se adaugă şi morcovul şi se călesc împreună. Se adaugă roşiile decojite şi se fierb împreună timp de 5 minute. Se stinge cu vinul alb, se pun condimentele şi usturoiul pisat şi se fierbe totul timp de 20 de minute. Sosul astfel obţinut se adaugă peste carnea din vasul termorezistent. Vasul se acoperă cu un capac sau cu folie de aluminiu şi se bagă la cuptor la 170 grade timp de 2 ore şi jumătate, pănă carnea devine moale.

Se serveşte alături de piure de cartofi cu şofran şi sos alioli.

Vezi şi alte reţete delicioase pe Delicatesa.ro.

Adauga un comentariu