Special din Milano, inedit pentru turişti

strada Milano

Un alt mod de a vedea Piaţa Duomo

Astăzi vom vedea care sunt atracţiile inedite, locurile speciale pe care cei mai mulţi dintre turişti ori nu ştiu de existenţa lor ori au senzaţia că nu sunt la fel de importante precum atracţiile importante din Milano, cele care sunt listate în toate hărţile turistice ale Italiei.

Noi suntem de părere că, uneori, aceste puncte care nu sunt de găsit pentru oricine sunt cele care de multe ori contează mult mai mult! Motivul? E simplu: toată lumea poate să descopere cum este Domul din Milano, dar nu toţi ştiu că, de exemplu, Biblioteca Ambrosiana este una dintre clădirile cu cele mai multe manuscrise şi cărţi din lume, fiind practic un centru de istorie şi parte dintre trecutul Europei. Aceste lucruri aparent minore transformă un city break banal în unul pe cinste, la finalul căruia oricine este convins că a descoperit măcar o parte din secretele destinaţiei alese. 🙂

Pieţele din Milano se găsesc la tot pasul şi puţini sunt turiştii care îşi rup din timpul preţios pentru a le descoperi aşa cum ar trebui. Aici se regăsesc, aşa cum era de aşteptat, de la peşte la legume şi alte produse tradiţionale pentru italieni şi tot aici veţi descoperi ce înseamnă viaţa de zi cu zi a unui italian din Milano, care sunt gusturile şi tradiţiile unui localnic şi ce înseamnă negoţul pentru ei.

Un alt loc care trebuie vizitat dacă aveţi timp este Como, situat în apropiere de Milano. Se află la 45 de kilometri distanţă (drumul durează aproximativ o oră cu trenul) şi datează de pe vremea romanilor, astăzi având un pic peste 86.000 de locuitori. Pe lângă centrul istoric cu adevărat spectaculos, Como este cunoscut ca şi locul unde se află faimosul Lac Como, unde toate celebrităţile îşi găsesc oaza de linişte. Este situat într-o depresiune înconjurată de munţi de granit şi calcar şi este în formă de Y, având deci trei braţuri: Braţu Colico, Como şi Braţul Lecco. Imaginea se potriveşte de minune cu o plimbare romantică sau pur şi simplu o gură de aer curat într-un peisaj care-ţi opreşte răsuflarea!

  • Biblioteca Ambrosiană (Biblioteca Ambroziana)

    Biblioteca este una cu multă istorie în spate şi poartă numele sfântului care guvernează oraşul Milano. Fiind fondată de către Cardinalul Federico Borromeo, aici se regăsesc cele mai importate cărţi şi manuscrise din Europa de Vest. Sunt peste 30.000 de manuscrise din Grecia, documente arabe, multe dintre documetele originale care au stat la baza unor cărţi de căpătâi din Europa şi tot aici putem găsi cea mai veche copie a canoanelor biblice. Fiecare coală înseamnă ani de istorie, iar biblioteca este cu adevărat un monument de excepţie.
  • Stadio San Siro

    Interiorul Stadionului San Siro

  • Stadionul San Siro (Stadio San Siro)

    Trecem de la istoria literaturii la istoria sportului! Nu sunt multe stadioanele cu nume sonore, dar denumirea celui din Milano este cu siguranţă cunoscută chiar şi de către cei care nu sunt fani fotbal. Fie că îl ştiu drept “Stadio Giuseppe Meazza”, aşa cum îl numesc suporterii Inter, sau de “San Siro”, cum îi spun fanii AC Milan, stadionul este cel mai mare din Italia (are peste 80.000 de locuri) iar design-ul lui îl face unic în întreaga lume.

    Nu vă mai spun despre stadion decâ faptul că aici există şi un mic muzeu dedicate celor două echipe de fotbal şi tot de aici puteţi cumpăra un suvenit pentru fanii fotbalului care au rămas acasă!
  • Universitatea din Milano (Università degli Studi di Milano Università degli Studi di Milano)

    Una dintre cele mai importante universităţi din Italia este Universitatea Bicocca din Milano. Cu un campus imens, universitatea este foarte deschisă la primirea studenţilor din alte ţări. Noi sperăm că dacă vă veţi duce la studii acolo sau dacă aveţi de gând să vă trimiteţi copiii să studieze în Italia să ne daţi şi noua de veste, până atunci mai menţionez doar despre teatrul din campus, pentru că este atât de mare şi de complex, încât universitatea are şi un teatru pentru studenţi.
  • Gara Centrala Milano

    Gara Centrală din Milano

  • Gara Centrală (Milano Stazione Centrale)

    Este a doua în ordinea mărimii din Itaia, zilnic trec pe aici peste 600 de trenuri care conduc la destinaţii peste 320.000 de oameni. Numerele sunt spectaculoase şi spectaculoasă este şi povestea din spatele construirii Gării Centrale.

    Să vă povestesc puţin: prin anul 1906 s-a lansat un concurs pentru ridicarea unei noi gări în Milano, iar câştigătorul a fost semnat de Cantoni. Cu toate acestea însă, nu acest proiect a fost şi cel folosit, pentru că după şase ani a fost organizată o altă competiţie, de data aceasta cu proiectul lui Ulisse Stacchini câştigător. Abia în 1924 au fost primite toate aprobările pentru construcţie, toate întârzierile fiind cauzate de climatul politic al Italiei din acea perioadă.

    Cu toate întârzierile, construcţia finală este una cu adevărat originală, numai dacă avem în vedere faptul că deschiderea liberă a cupolei măsoară 72 metri, fiind cea mai mare din Italia, iar copertina se extinde pe o lungime de 341 metri.

Părţi din viaţa culturală şi distracţia din Milano se pot descoperi pe orice stradă, în orice piaţă sau lângă orice atracţie turistică importantă din oraş! Important este să ajungem aici şi să nu ne lăsăm conduşi de senzaţia că un loc mai ascuns nu este la fel de important precum unul aflat în centrul oraşului.

De ce aţi vrea să ajungeţi la Milano?

Surse foto: bru76/ Flickr.com wikipedia.org şi Bernt Rostad/ Flickr.com.

Resurse: virtualtourist.com şi tourism.milan.it.

Adauga un comentariu

Milano
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica