Shopping ca la carte la Milano

Fashion week Milano

Săptămâna modei la Milano

Dacă am avea un singur cuvând pentru a caracteriza Milano am spune, şi pe bună dreptate, că este vorba de “stil”! Este valabil şi atunci când vorbim despre orice atracţie turistică importantă pe harta oraşului, dar şi atunci când vorbim despre acele locuri pe care nu le ştie toată lumea şi nu în ultimul rând când ne referim la localurile, cafenelele şi specialităţile din domeniul gastronomic.

Toate de mai sus sunt valabile şi pentru distracţia din Milano! E adevărat, nu ştiu cât de mult timp liber veţi mai avea voi după ce într-un city break aţi vizitat tot ce v-aţi propus, însă sunt convinsă că doamnele cel puţin nu vor rata pentru nimic în lume magazinele cu haine de designer sau o plimbare pe Via Montenapoleone, cea mai vestită stradă din lume cu cele mai multe magazine ale designerilor internaţionali şi italieni.

Unde şi ce cumpărăm la Milano?

Pentru că tot a venit vorba despre magazinele de designer, am zis să nu o mai lungim prea mult şi să trecem la capitolul destinat cumpărăturilor la Milano! E clar că aici poţi să ajungi şi doar pentru cumpărături şi tot nu ţi-ar ajunge un city break pentru a te declara mulţumit (sau mai bine spune mulţumită). Poţi începe plimbarea prin magazine chiar în centrul oraşului, pe Via Montenapoleone, zonă despre care vă povesteam ceva mai sus, şi apoi să vă bucuraţi de Fashion Quadrilatero, format de Via Montenapoleone, Via della Spiga, Via Sant’Andrea,Via Manoni, Via Borgospesso şi Via Santo Spirito. Fashion Quadrilatero este… (hmm, cum să o scriu astfel încât să nu rămână domnii cu senzaţia că nu ar trebui să ajungă aici niciodată?!) un loc unde toate doamnele vor să ajungă, căci este plin de buticuri elegante, ateliere sau magazine decorate minimalist, unde luxul este la el acasă! Merge? 😀 Bijuterii, haine, accesorii, încălţăminte, concepte de design, suveniruri, poşete, idei de cadouri şi iar haine! Toate “brănduite” elegant cu nume precum Versace, Luis Vuitton, Valentino, Cartier, Gucci, Chanel, Fendi, Armani, Moschino, Kenzo, Prada sau Trussardi şi multe, foarte multe altele!

Magazinul Prada, Milano

Magazinul Prada, Milano

Dacă numele de mai sus “v-au speriat un pic portofelul“, atunci aveţi posibilitatea să treceţi de cealaltă parte a Domului şi să ajungeţi la La Rinascente, o clădire cu şapte etaje dedicată shopping-ului ceva mai ieftin, unde sunt reprezentanţe ale magazinelor precum Furla, Zara sau H&M. Un pont pentru domni: nu e valabil argumentul “Păi, avem şi acasă magazinele acestea!” pentru că de multe ori nu sunt aceleaşi colecţii, plus că acum le vedem “la mama lor”, ceea ce este cu totul altceva!

În cazul în care vreţi să prindeţi perioada reducerilor să ştiţi că nu toamna veţi da de cele mai bune preţuri, ci la începutul anului, adică în ianuarie şi februarie, şi la începutul verii, în iunie şi iulie!

Singurul lucru de care ar trebui să vă feriţi este să nu cumpăraţi nimic de la vânzătorii ambulanţi de pe stradă, pentru că tot ceea ce vând este fals. Cu alte cuvinte, faptul că aţi găsit un portofel pe care scrie “Prada” nu înseamnă că este şi original, iar de acest lucru cred că vă daţi seama atunci când o să vi se comunice faptul că nu constă mai mult de câţiva euro.

Sport

Suntem sportivi sau nu mai suntem? Suntem, suntem atâta timp cât suntem în tribune sau pe nişte scaune confortabile! Lăsând gluma la o parte TREBUIE să ajungeţi măcar o dată în viaţă la orice joc jucat pe Stadionul San Siro. Pentru a fi sigură însă că nu vă duceţi până acolo degeaba aveţi grijă la următoarele lucruri:

  • Nu poţi cumpăra un bilet în ziua meciului,
  • Biletele se cumpără doar cu cel puţin 24h înainte de meci,
  • Cere un bilet cu scaun şi vezi unde este situat! Unele pot deveni destul de scumpe, depinde foarte mult de locul pe care îl doreşti,
  • Când ajungi la meci nu-ţi lăsa paşaportul în hotel, vei avea nevoie de el la intrare.
Formula 1

Cursa Formula 1

Pe lângă fotbal însă, Milano este recunoscut şi după renumitul circuit de Formula 1 de la Monza, fiind unul dintre cele mai vechi circuite de Formula 1 din întreaga lume. Teoretic, tribunele pot aduna maxim 137.000 de spectatori, practic însă, în trecut, aici au venit şi peste 200.000 de oameni.

Autodromo Nazionale di Monza este circuitul care a găzduit până acum cele mai multe curse de Formula 1. Anul acesta a avut loc la început de septembrie, mai exact între 9 şi 11 septembrie, iar anul viitor, dacă aveţi de gând să vă plănuiţi city break-ul astfel încât să prindeţi campionatul, trebuie să ştiţi că are loc tot la început de septembrie, mai precis de pe 7 pe 9 septembrie 2012. Calendarul evenimentelor pentru anul următor îl puteţi viziona pe website-ul oficial Formula 1.

Un alt eveniment cu mulţi fani care are loc an de an la Milano este ”Trofeul Bonfiglio”, cel mai important turneu de tenis pentru tineret din lume. Clubul de Tenis Milano este gazda evenimentului care adună an de an aproape 8.000 de fani ai tenisului din toate colţurile lumii.

Festivaluri

Să nu care cumva să credeţi că shopping-ul şi sportul sunt singurele distracţii din Milano! Aici se organizează an de an tot felul de festivaluri care atrag atât localnicii, cât şi turiştii. Despre Festivalul Model de la Milano nici nu cred că mai este cazul să vă povestesc ceva pentru că este cunoscut în toată lumea, dar oare ştiaţi şi de existenţa Carnevale Ambrosiano? Carnavalul are loc pe parcursul a patru zile, timp în care italienii au liber de la serviciu şi toate şcolile se închid, pentru a se bucura cu toţii de sărbătoare. Culoare, veselie, măşti şi glume, dansuri şi multe parade şi concursuri! Pe scurt: oameni veseli care sărbătoresc la maxim!

Printre acvarii

Am lăsat la final distracţia preferată pentru copii: vizita la acvariul din Milano! De fapt, dacă stau să mă gândesc un pic, sunt convinsă că nu doar atunci când îi luaţi pe cei mici în city break acvariul din Milano sau Acquario civico di Milano este o atracţie turistică importantă, ci şi atunci când sunteţi doar voi “oamenii mari”. Să vă mai spun că aici sunt nu mai mult nu mai puţin de 36 de acvarii uriaşe? Sau v-am convins deja?

Mai ştiţi despre alte activităţi distractive la Milano? Ni le spuneţi şi nouă?

Surse foto: Matt E0ne/ Flickr.com, nic_r/ Flickr.com şi amandabhslater/ Flickr.com.

Resurse: virtualtourist.com şi ciaomilano.it.

Comentarii 2
  1. Pingback: Milano dincolo de capitala modei

  2. Pingback: Oferte in Milano

Adauga un comentariu

Milano
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica