Se cunoaşte provenienţa rocilor de la Stonehenge

Stonehenge

Stonehenge

După sute de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit care este sursa rocilor de la Stonehenge. Se pare că este vorba de un loc numit Craig Rhos-y-Felin, din Ţara Galilor, care se află la mai bine de 250 de kilometri depărtare de Stonehenge.

Misterul nu a fost însă 100% elucidat, pentru că geologii britanici au aflat informaţii doar despre cea mai veche parte a atracţiei turistice, adică a rocilor denumite şi “bluestones”, nu şi a rocilor de mari dimensiuni, cunoscute şi sub numele “sarsens”, a căror provenienţă încă rămâne un mister.

Cât despre construcţia monumentului, arheologii spun că Stonehenge a fost ridicat acum 5.000 de ani cu ajutorul oamenilor care au transportat pietrele cu vasul sau traversând un munte. A doua ipoteză, la fel de credibilă în prezent, este ca rocile să fie aduse în urmă cu sute de mii de ani, când gheţarii s-au topit. Oricum ar fi, nişte oameni au transportat aceste pietre pe un drum de sute de kilometri, iar dimensiunile și greutatea lor nu sunt deloc unele mici. Oamenii de ştiinţă cred însă că oamenii erau convinşi că rocile erau magice, având puteri supranaturale, iar pentru credinţă nicio distanţă nu era destul de mare.

Citiţi mai multe despre ultimele descoperiri de la Stonehenge pe independent.co.uk.

Sursă foto: Milan G/ Flickr.com.

Adauga un comentariu