Primul bar într-un submarin, Guinness Deep Sea Bar

Guinness Deep-Sea Bar

Guinness Deep-Sea Bar

În luna mai, Guinness a serbat 250 de ani de existenţă, iar evenimentul nu a putut fi trecut cu vederea.

Compania nu a realizat doar o conferinţă de presă, ci a lansat un… bar. Şi dacă ridicaţi din umeri şi spuneţi “Ei şi? Ce?! Mare lucru, la cât de mare e compania un bar în plus sau în minut nu mai contează!” mai adaug o informaţie esenţială: este vorba despre un submarin care a fost transformat într-un bar subacvatic, de altfel primul din lume.

Proiectul este realizat de Jump Studios, o firmă mai mult decât îndrăzneaţă din Londra, iar barul se află în Suedia, în Marea Baltică.

Locul măsoară la interior nu mai puţin de 11 metri pătraţi şi este cât se poate de sigur pentru puţinii vizitatori care îi trec pragul, fiind realizat din discuri de cauciuc, ce acoperă plasticul armat şi sticla. Interiorul are şi el un design aparte, doar vorbim despre un bar care se află sub apă, nu? Este plin de… “bule”, unele colorate şi luminate, altele care sunt folosite pe post de suport pentru paharele de bere.

Să fim cu ochii pe Guinness aşadar pentru a avea şanse să câştigăm excursii pe Guinness Deep Sea Bar. 😀

Citiţi mai multe despre Guinness Deep Sea Bar pe openbuildings.com.

Adauga un comentariu