Prețuri mici la trenurile din Italia: 9 euro spre orice oraș

Oferta la trenurile din Italia

Ofertă la trenurile din Italia

Aș fi scris ca titlu “Călătorești în Italia ieftin, cu doar 9 euro”, dar se înțelegea cu totul altceva și nu voiam să vă bag în ceață și vă aveți senzația că s-au ieftinit atââât de mult bilete de avion, așa că l-am schimbat repejor.

În altă ordine de idei, de curând Trenitalia a anunțat că multe dintre biletele de tren (atât la clasa I, cât și la clasa a II-a) pentru mai multe orașe din Italia vor putea fi achiziționate cu doar 9 euro. Am spus “multe”, pentru că trenurile Excelsior, Excelsior E4 și Executive levels nu sunt incluse în acest program de “MINI tockets”. Vestea este foarte bună aș zice, pentru că așa putem să ne cazăm în orice oraș și putem cutreiera prin orice colț al Italiei fără să avem bătăi de cap cu banii pe care-i dăm pe transport.

Singurul lucru de care trebuie să țineți cont este că pentru a beneficia de ofertă trebuie să achiziționați biletele online, de la agențiile autorizate sau cu ajutorul informațiile oferite de call-center-urilor companiei, cu două zile înainte de plecare

Locurile sunt limitate, numărul fiind diferit de la cursă la cursă, dar reducerea de la zeci de euro (uneori chiar și peste 80 de euro) la doar 9 euro este una care merită un pic de “efort.”

Să dați o sumă de bani cât mai mică pentru călătorii și să vă bucurați cât mai mult de vacanțe!

Sursă foto: comprock/ Flickr.com.

Adauga un comentariu