Oraşul extremelor presupune şi atracţii pe măsură

turisti in Madrid

Atracţii turistice din Madrid

Mergând pe ideea “Madridul este un oraş al extremelor” astăzi avem câte un pic din fiecare “extremă”, adică avem şi galerii de artă sau atracţii pentru copii, căci nu puţine sunt vacanţele în care sunt luaţi şi cei mici, dar nu am uitat nici de faptul că Madridul este capitala Spaniei, aşa că are un cartier destinat afacerilor, o zonă cu multe clădiri de tipul zgârie-nori, trebuie să vedeţi măcar în trecere dacă nu aveţi câteva minute pentru a le petrece plimbându-vă pe străzile din cartierul AZCA.

Nu uitaţi de punctele de interes prezentate ieri, atracţii pe care trebuie să le vedeţi odată ajunşi în Madrid, iar apoi luaţi-vă carneţelul şi notaţi şi din atracţiile de mai jos, pentru că, deşi sunt ele mai necunoscute, sunt la fel de importante pentru un turist aflat în city break.

  1. Parc de distracţii (Parque de atracciones)

    Parcul este situat la doar 100 de metri de staţia de metrou Batan (Linia 10) şi oferă atât pe multă distracţie pentru părinţi, cât şi pentru copii, pentru că sunt tot felul de jucării şi evenimente, ca să nu mai spun nimic despre “tiribombele” care atrag toate privirile.

    Dacă sunteţi împreună cu cei mici veţi avea un pretext bun pentru a ajunge aici, iar dacă nu aveţi copiii după voi… atunci cred că e cazul să recunoaşteţi că vreţi să vă simţiţi din nou copii chiar voi!

  2. Acvariul şi ZOO la Madrid (Zoo-Aquarium)

    Pe lângă Grădina Zoologică ce nici nu se poate compara cu una de la noi – sunt500 de specii de animale din cinci continente – aici există şi un acvariu special pentru cei care vor să înveţe câte ceva despre vietăţile marine. Se spune că secţiunea dedicată coralilor ar fi una dintre cele mai impresionante din toată Europa, asta deşi spectacolul cel mai popular rămâne cel cu delfini. Să nu vă îngrijoraţi cum că nu veţi găsi locuri pentru spectacol: sunt 3.000 de locuri pentru spectatori!

  3. Filmoteca Espanola Cine Dore

    Filmoteca Espanola Cine Dore

  4. Cinema Madrid (Filmoteca Espanola Cine Doré)

    Cine Doré este un loc special! Spun asta pentru că aici nu veţi vedea nicodată un film abia ieşit din producţie sau un actor în vogă, ci doar filme vechi, de multe ori filme realizate în Spania alb-negru! E o experienţă interesantă cu siguranţă şi veţi putea face două lucruri în acelaţi timp: să vă relaxaţi la un film şi să mai aflaţi câte ceva despre spanioli!

  5. Galeria CaixaForum (CaixaForum Madrid)

    Rămânem un pic în zona artei şi vă spun câte ceva despre Galeria CaixaForum, una dintre cele mai noi galerii de artă din Madrid, dar de data aceasta nu se respectă zicala “cu cât mai vechi, cu atât mai bun”, mai ales că aici expun de obicei artiştii contemporani. Galeria se află foarte aproape de Muzeul Prado, deci puteţi să le vizitaţi ambele atracţii cu ocazia aceasta.

  6. Templo de Debod

    Templo de Debod

  7. Templul Debod (Templo de Debod)Este vorba de un templu din Egipt, ridicat prin secolul IV Î.H. care are o poveste foarte faină în spate. Să vă explic: după finalizarea barajului de la Aswan multe dintre monumente erau în pericol de a fi inundate, iar spaniolii au venit în ajutorul egiptenilor pentru a muta toate monumentele istorice aflate în această situaţie. În semn de recunoştinţă, Egiptul a decis să ofere Spaniei Templul Debod.

    Acum templul găzduieşte o expoziţie permanentă care arată chiar asamblarea templului în Madrid.

  8. Turnul Picasso (Torre Picasso)

    Ok, trecem de la artă la afaceri! Merge? Nu de alta, dar e musai să vă spun şi despre cartierul, cunoscut ca şi Manhattan din Madrid. Aici se află cele mai mari corporaţii din oraş şi tot aici se află şi cele mai înalte clădiri din oraş.

    Ştiu că, teoretic cel puţin, un cartier de genul acesta nu ar trebui să fie pe lista cu atracţii, dar astăzi vorbim despre locuri inedite care vin în ajutorul nostru pentru a ne face o idee despre ce înseamnă să locuieşti în Madrid, aşadar dacă până acum am vorbit despre muzee, biserici sau galerii de artă ori parcuri, cred că, la final măcar, o plimbare într-o astfel de zonă e chiar “meritată”!

Acestea fiind spuse, încercăm să nu vă aglomerăm programul prea rău, pentru că mâine revin cu localuri unde puteţi degusta din mâncarea tradiţională din Spania şi cu ceva delicii de la ei.

Voi ce aţi mai vizitat în Spania? 🙂

Surse foto: Mshades/ Flickr.com, gabemac/ Flickr.com şi Min Master/ Flickr.com.

Resurse: virtualtourist.com şi tripadvisor.com.

Adauga un comentariu