Străduţele înguste din centrul Valenciei, bisericile cu domuri albastre, cartierele noi cu străzi late pline de copaci înalţi transformă oraşul în unul numai bun de văzut la pas. Cum ştiu însă că nu este posibil acest lucru şi cum avem la dispoziţie doar câteva zile de vizitat tot ce prindem prin oraş am încercat să aleg doar acele locuri pe care nu trebuie să le ratezi sub nicio formă atunci când ajungi în Spania.
Vă spuneam chiar ieri despre complexul “Oraşul Artelor şi Ştiinţelor” un loc ce nu poate fi ratat de nimeni pentru că te lasă cu gura căscată şi dacă vrei să vizitezi obiectivele turistice din Valencia nu ai cum să nu nimereşti măcar unul din acest complex.
- Muzeul Ştiinţelor (Museo de las Ciencias Príncipe Felipe)
Încep cu Muzeul Ştiinţelor care face parte chiar din complexul mai sus amintit. De ce este un muzeu atât de important? Pentru că, pe lângă tot felul de maşinării şi de invenţii care o să-i lase cu gura căscată pe cei care sunt interesaţi de aceste lucruri, aici şi copiii au parte de distracţie specială. Ultimul etaj al muzeului este destinat piticilor care vor să afle câtă apă au în corp sau se pot vedea aşa cum îi văd diverse animale.
Tehnologia şi o investiţie imensă au făcut ca muzeul să fie un punct central pe harta cu obiective turistice din Valencia. Sfatul meu este ca muzeul să fie unul dintre primele atracţii pe lista voastră.
- Acvariul din Valencia (Oceanogràfic de la Ciudad de las Artes y las Ciencias)
Tot pentru copii este şi acvariul de aici, dar nici adulţii nu vor rămâne indiferenţi odată ce au intrat aici. Se spune că este cel mai mare acvariu din Europa. Nu ştiu dacă este aşa, dar ştiu că aici sunt peste 45.000 de exemplare din mai bine de 500 de specii.
Acvariul face parte tot din Oraşul Artelor şi Ştiinţelor, iar sălile de aici sunt imense şi-ţi dau senzaţia că poţi atinge rechinii sau vietăţile care sunt despărţile de tine doar printr-un tunel de sticlă. Tunelele sunt imense şi ai senzaţia că ai intrat într-o cu totul altă lume faţă de cea pe care o cunoşti.
- Muzeul Fallero (Museo Fallero)
Ca să înţelegeţi ce înseamnă exponatele acestui muzeu trebuie să vă spun câte ceva despre Las Fallas, unul dintre cele mai mari festivaluri din Valencia. Fallas sunt nişte opere de artă care satirizează diverse întâmplări importante din societate. Muzică, dansuri populare, culoare şi lumină – cam aşa se poate descrie pe scurt festivalul.
Ei bine, acest festival este plin de tot felul de spectacole în care focul este principalul element şi chiar de nu ar fi focul prezent multe dintre aceste marionete dispar în urma evenimentelor. Unele dintre cele mai măreţe sunt însă prezente ca şi exponate la Muzeul Fallero, un muzeu unic în lume.
- Catedrala din Valencia (Valencia Cathedral)
Nu am cum să nu vă spun câte ceva şi despre un lăcaş de cult din oraş, aşa că am ales cea mai mare catedrală din Valencia. Cunoscută şi după numele Seu, catedrala reprezintă Arhiepiscopia Romano-Catolice din Valencia, lăcaşul fiind sfinţit în anul 1238 de catre primul episcop al Valenciei, Pere d’Albalat si a fost dedicata Sfintei Fecioare.
Catedrala a fost ridicată pe locul unui alt lăcaş de cult ce a fost la rândul său construit pe locul unei alte biserici aşa că nu se ştie exact unde se opreşte “lanţul”, oricum ideea este că, pe lângă frumuseţea arhitecturii, catedrala merită să fie vizitată măcar pentru faptul că de mai bine de 1.000 de ani pe acest loc a fost ridicat un lăcaş de cult. În plus, aici este şi un potir care se crede că ar fi cel folosit de Iisus la Cina cea de Taină.
- Turnurile Serranos (Torres de Serranos)
Am povestit despre muzee, despre o catedrală impunătoare, ce ne mai rămâne de văzut? Un monument istoric, iar pentru asta am ales Turnurile Serranos, un reper pentru oraş.
Turnurile adăpostesc o poartă de intrare în oraş, ridicată în secolul al XIV-lea, dar mai interesant este faptul că dacă vreţi puteţi vizita mai multe nivele din interiorul turnurilor pentru a vedea diverse elemente gotice sau ornamente militare, iar odată ajunşi sus în turn panorama este spendidă.
- Grădinile Turia (Jardin de Infancia Turia)
La final am presupus că aţi obosit de atâta alergătură, aşa că vă invit la Grădinile Turia sau într-un loc unde ai senzaţia că ai păşit de fapt într-un basm şi nu într-un parc şi te transformi în copil din nou.
Cea mai faină atracţie din parc este, din punctul meu de vedere, “zona Gulliver”. Da, aţi citit bine, aici există chiar un uriaş întins pe nisip şi pe el sunt montate scări cu ajutorul cărora putem urca pe el, iar de coborât o facem cu ajutorul mai multor topogane.
Am obosit numai povestind despre atracţiile de neratat din Valencia, dar dacă mai aveţi unele pe listă mi-ar plăcea să citesc în comentarii voi pe unde aţi mai ajuns în Valencia?
Surse foto: rankartculinary/ Flickr.com, travels of a monkey/ flickr.com şi puroticorico/ Flickr.com.
Resurse: costadevalencia.com şi valencia-cityguide.com.