Munchen e plin de lucruri „fun” şi surprinzătoare

Piata Odeonsplatz

Munchen asa cum nu il stiai

Suntem deja la jumătatea săptămânii, timpul a zburat iar pentru voi noţiunea orelor pierdute într-un city break nu prea poate fi acceptată. Sunt sigur că îmi veţi da dreptate, pentru că orice turist care se respectă are un program întocmit pe zile, cu ce şi unde să mai vadă.

Dacă marţi “v-am pus pe masă” cam care sunt punctele de interes din Munchen pe care orice turist le ştie, astăzi o să vă povestesc puţin despre acele locuri pe care după ce le-ai vizitat te simţi cel puţin norocos că ai apucat să le vezi.

  1. Grădina Zoologică din Munchen
    Sunt convins că poate citind titlul vă gândiţi că a vizita o grădină zoo este un lucru mai mult decât banal, dar în cazul acesteia să ştiţi că nu e chiar aşa. Bine bine.. voi face un compromis de data aceasta şi voi fi de acord cu voi că orice turist amator, primul lucru pe care îl face atunci când merge într-un loc străin, este să poposească la Zoo. Dar aceasta este cu totul specială. Aceasta are 36 de hectare ca întindere şi este situat pe malul drept al râului Isar. Grădina din Munchen are un sistem ingenios prin care îşi asgură propriul sistem de filtrare şi consum al apei potabile, care este dată la animale, respectiv oameni, pe asta o ştiaţi?

    Hellabrunn este una dintre cele mai mari grădini zoologice din Europa şi are în incinta sa circa 7.700 de animale vertebrate şi 340 de specii diferite. E impresionant nu? Printre atracţiile de seamă ale acestei grădini se numără: ”Casa veche a elefanţilor” sau ”Casa lui Dracula”.

  2. Piaţa Odeonsplatz
    Dacă vă plac plimbările prin pieţe trebuie, dar musai trebuie, să treceţi prin Piaţa Odeonsplatz. Se spune din bătrâni că prin 1791 vechiul oraş a fost dărâmat şi s-au făcut planuri pentru construirea unui nou punct de interes în zonă. Astăzi acel punct de interes este piaţa de care vă vorbesc/scriu.

    Pe scurt, pentru că aşa face un turist tot ceea ce nu intră în atribuţiile de călătorie, Piaţa Odeonsplatz merită vizitată, dacă nu pentru amplasament şi curăţenie, ci măcar pentru arhitectura veche. Mărturisesc, sunt un fan al stilurilor vechi de construcţie. Vouă ce stiluri plac?

  3. Un simbol al victoriei

    Arcul Victoriei, unul dintre simbolurile Munchenului

  4. Arcul Victoriei
    Pentru cei care sunt din Bucureşti de fel, s-ar putea să îi încânte destul de tare următorul sit. În Munchen există Arcul Victoriei, iar după nume cred că vă puteţi da seama fără a face prea mare efort cu ce scop a fost clădit acest superb monument. Comanda, dacă o pot numi aşa, pentru construirea acestui arc, a fost dată de Regele Ludwig I al Bavariei, pentru a sărbători împreună cu trupele militare victoriile obţinute pe câmpul de luptă. Dacă ajungeţi vreodată prin Munchen, sincer vă spun, cred că merită să priviţi felul impecabil în care acest monument a fost executat, amplasat şi întreţinut.
  5. Casa Artei din Munchen
    O clădire impunătoare, pe un ton sobru, care inspiră uşor prea multă seriozitate. Casa Artei din Munchen este unul dintre piesele arhitecturale lăsate în urmă de nazişti. Construcţia acestei clădiri a fost finalizată în 1937, din moment ce fusese începută în 1933. Este un soi de muzeu al artei, bineînţeles, dar cu ceva mai multă seriozitate atunci când vine vorba de primirea arhitecturală. După\ terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a fost folosită de trupele americane drept cantină. Mai exact, aici se strângeau ofiţeii americani pentru a sta la un pahar de vorbă şi o porţie de mâncare. Una peste alta, edificiul este interesant, nu ar trebui să il rataţi.
  6. Parcul Englisher
    Dacă vi se face “poftă” de iarbă verde şi plimbări prin natură, în Munchen puteţi găsi Parcul Englisher, care se vrea a fi un soi de grădină englezească, de mari dimensiuni, dar pe tărâm german. A fost creată prin 1789 de Sirul Benjamin Thompson. Are o suprafaţă de 3.7 kilometri pătraţi şi este unul dintre cele mai mari parcuri publice din toată lumea, reuşind să surclaseze Centrl Park-ul din New York. Este practic locul ideal unde te poţi calma după o zi agitată de umblat ici şi colo sau unde poţi citi o carte în linişte. Parcul Englisher se poate numi chiar o bucată din Rai trântită în oraşul Munchen.
  7. Turnul care supravegheaza Munchenul

    Din Olympiaturm poti avea Munchenul la picioare

  8. Olympiaturm
    Cine dintre voi este pasionat de înălţimi o să fie tare bucuros de următorul sit. Oare ştiaţi voi de turnul Olympiaturm din Munchen?

    Turnul este înalt de 291 de metri şi are sus suuus de tot în capăt o platformă de pe care puteţi admira Munchen-ul în toată splendoarea sa. Olympiaturm a fost deschis în 1968 şi a primit până acum circa 36 de milioane de vizitatori din toate colţurile lumii.

    La înălţimea de 182 de metri, turnul are în interior un restaurant de 230 de locuri care… se roteşte. Ingenios nu? Adică poţi mânca la înălţime, şi aici nu vorbesc figurat, ci chiar la propriu. Cu liftul turnului faci până în vârf cam 30 de secunde, aşa că în scurt timp poţi avea Munchen-ul la picioare.

Pe scurt sau pe lung cam astea sunt cele mai intrigante locuri din Munchen de care nu chiar toată lumea ştie. Sit-urile sunt diverse şi pot paria că unul dintre cele şase prezentate este cu siguranţă şi pe placul tău.

Voi ce obiective sunteţi de părere că ar mai fi rotunjit lista noastră?

Surse foto: digital cat / Flickr.com, Cebete/ Flickr.com si Depeche Mode *wrong*/ Flickr.com

Resurse:munchen.de, tripadvisor.com şi wikipedia.org

Adauga un comentariu

Munchen
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica