Mâncarea tradiţională grecească se gustă în localuri cu specific

Mâncare grecească

De la Tzatziki la Gyros sau de la brânză feta la Metaxa! Tot ce trebuie să ştii despre mâncarea şi băutura la greci, în special în Salonic! Bonus, oferim şi nume de localuri de unde nu veţi ieşi nici cu portofelele şi nici cu burticile goale.

Până acum v-am tot povestit despre Salonic în general, despre locurile ce trebuie vizitate într-un city break, dar şi despre acele locaţii mai puţin cunoscute. Ne-am gândit că după atâta drum o să vi se facă foame şi sete, şi cum nu vă puteam lăsa flămânzi, avem recomandări şi multe sfaturi.

Încă de la început, vă spunem că în Grecia există 4 tipuri de localuri unde se poate mânca: taverna (unde veţi gusta din mâncarea tradiţională şi preţurile sunt pentru orice buzunar), psistaria (unde nu vei găsi altceva decât preparate la grătar), estiatorion (un fel de taverne, dar cu mai multe tipuri de mâncare, iar clădirile localurilor sunt ceva mai moderne) şi psarotaverna (cu preparate din peşte şi fructe de mare fără număr). În cazul în care vreţi doar să beţi o cafea bună sau să admiraţi priveliştea, e clar că veţi alege unul dintre băruleţele sau terasele de pe faleza Nikis ori unul dintre localurile din Piaţa lui Aristotel sau, de ce nu, alte terase din apropierea obiectivelor turistice.

În mod normal, de nota de plată vă faceţi griji după ce mâncaţi, dar noi vă povestim despre ea înainte, pentru a nu avea surprize neplăcute. Aşadar, la toate restaurantele greceşti pe nota de plată, adică chiar pe bonul fiscal, este inclus şi bacşişul (de cel mult 15% din total). Nu vă speriaţi nici dacă vă uitaţi în meniuri şi vedeţi mai multe coloane de preţuri pentru un singur tip de preparat. Nimeni nu vrea să vă păcălească, ba chiar ei vor să vă anunţe de la început cu ce vă veţi confrunta la finalul ospăţului. Prima coloană este preţul “gol”, iar pe a doua este cel cu TVA şi bacşiş.

Revenind la feluri de mâncare şi la licorile greceşti, e musai de spus că peste tot în Grecia se mănâncă extraordinar de bine! Şi când spun asta mă refer atât la ingredinte sănătoase şi proaspete, cât şi la porţiile de mâncare ce nu sunt nici pe departe de “găsit sub un cartof” vorba bancului. Ce vom găsi prin orice meniu grecesc? Preparate cu ulei de măsline, brânză feta (atât la mâncărurile principale, cât şi la deserturi), peşte şi fructe de mare şi, evident, Ouzo, băutura de care a auzit toată lumea.

Să le luăm pe rând, după felurile de mâncare:

Feluri principale

  • Souvlaki: unele dintre cele mai cunoscute frigărui din lume! Sper că am spus tot despre ele, din moment ce sunt cele mai renumite. De cele mai multe ori sunt făcute din carne de porc ori carne de pui, roşii şi ceapă, iar în farfurie veţi mai avea şi cartofi prăjiţi şi celebrul sos tzatziki.
  • Kleftiko: dacă aţi vedea un bucătar grec care prepară kleftiko ori v-aţi plictisi rău ori aţi rămâne surprinşi. Acest fel de mâncare se pregăteşte cu extrem de multă migală. Bine, nici nu e de mirare, pentru că este vorba de carne de miel cu os, marinată în suc de lămâie cu mult usturoi şi gătită apoi la cuptor cu foc mic.
  • Spada cu Mikonos: sau peşte cu sos Mikonos. Peşte, ardei gras, vin, smântână sau iaurt gras, frunze de pătrunjel, salată, pipeu şi ouzo. Mie deja îmi plouă în gură…
  • Vinere umplute cu caracatiţă: cred că vă daţi seama după nume despre ce este vorba. Vă mai spun că preparatul conţine şi mult sos de roşii.

    Supe/ ciorbe

  • Supă de pui: cea mai cunoscută dintre supele din Grecia! Se prepară şi la noi de ani buni, dar tot nu are acelaşi gust cu cea făcută de bucătarii greci. Pentru cine nu ştie încă cum e (mi-e greu să cred că există persoane care nu au auzit de supa de pui grecească) ea e un fel de ciorbă de burtă, dar cu pui şi se serveşte cu mujdei de usturoi.
  • Supă de legume: dacă vorbim de legume, nici prin gând să nu vă treacă faptul că bucătarul va aşeza în cratiţă legume din conservă ori prafuri cu diverse gusturi. Nu, nu, la ei supa de legume este doar din legume proaspete, la unele taverne chiar atunci se culeg legumele.
  • Psarossoupa şi Kakavia: supe de peşte, doar nu lipsea chiar peştele din meniul grecesc, nu?

Salate

La cele de mai sus e musai să aveţi pe masă şi o salată cu sos Tzatziki. Dacă nu sunteţi obişnuiţi cu porţii sănătoase de mâncare, atunci o salată ajunge pentru o masă (credeţi-mă pe cuvânt). Legume proaspete abia culese cu un strop de ulei de măsline şi brânză feta. Cam asta veţi găsi în mai toate salatele greceşti, plus, minus peşte ori pui. Nu uităm să spunem nici de salatele cu vinete sau cu dovlecei care sunt la mare căutare printre greci. Încă un sfat: nu vă sfiiţi să îi întrebaţi pe chelneri despre specialităţile greceşti. Nu sunt extrem de diferinte faţă de ale noastre şi cei mai mulţi dintre românii care au fost în Grecia s-au declarat mai mult decât încântaţi de ele.

Un alt tip de salată foarte cunoscut este cel cu fasole uscată, ceapă şi pătrunjel. Evident că uleiul de măsline nu lipseşte nici de aici, la care se adaugă un pic de oţet.

Pentru zilele călduroase

Desert

Dacă este seară, desertul constă în fructe proaspete, servite cu ceva produse de patiserie. Dacă vorbim de masa de prânz lucrurile se schimbă. Toate dulciurile sunt “ornate” cu multă miere sau cu mult sirop. Grecii nu au dulciuri de mijloc, deci ori vă plac lucrurile extrem de dulci ori nu vă plac deloc deserturile greceşti.

  • Baklava: dulce şi cu multe nuci, iar foile de plăcintă (care apropo la ei se fac de bucătari nu se cumpără gata făcute) se ung cu unt, aşa că vă puteţi imagina numărul de calorii pentru o porţie, nu?
  • Vasilopita: un fel de cozonac/plăcintă, numai că în interior avem răvaşe. Răvaş, adică un ban norocos pentru fiecare.

Băuturi

Ce bem în timpul mesei? Dar după masă? Ori atunci când vrem să ne revigorăm?

Masa începe cu ouzo. Din struguri striviţi, cereale, ierburi aromate şi alte condimente ouzo este transparent şi dacă îl combini cu apă ori cu gheaţă capată o nuanţă albicioasă. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate “îndoi” băutura. Aici lumea se împarte în două: sunt unii care iubesc gustul băuturii şi alţii care nu suportă nici mirosul.

Vinul grecesc nu este foarte cunoscut pe plan internaţional, dar Retsina, ce este un vin alb făcut la Atena, este unul dintre cele mai căutate de turiştii din Grecia. Dacă vă place mai mult cel roşu, vă recomandăm Mavrodafni, cu aromă de caramel, ciocolată, cafea, stafide şi prune.

Tăria cunoscută este coniacul, iar cel mai bun este Metaxa, spun grecii, cu cât mai vechi cu cât mai bun.

După atâta alcool, parcă simt nevoia să vă povestesc şi despre o altă băutură care să nu conţină strop de alcool – cafeaua grecească! Se prepară doar la ibric şi este foarte aromată, deci o ceşcuţă ar trebui să fie suficientă pentru o zi întreagă de energie.

Restaurante şi baruri

Să începem cu restaurantele, dacă tot am vorbit ce mâncăm şi ce bem! V-am zis şi mai sus că tavernele sunt cele mai ok atât la preţuri, cât şi la felurile de mâncare, dar nu v-am povestit care taverne. Până una alta mai am un sfat: NU mâncaţi nicăieri unde meniurile sunt şi în română, ci acolo unde se adună grecii să mănânce. Mai este nevoie să vă spun de ce? Pentru a nu avea parte de porţii micşorate şi preţuri mai codimentate decât mâncarea din farfurie.

Să curgă tavernele “delicioase” din Salonic

  1. Angyrovoli
    Mie îmi plac mult preparatele din peşte, aşadar încep cu un local specific. Dacă nu aveţi un buget ridicat pentru o masă, încercaţi să alegeţi peşti mai mici, nu tocmai cei care au peste 3 kg bucata, iar preţurile vor fi şi ele pe măsura… peştelui.

    Tot la Angyrovoli, propunerea este să încercaţi şi desertul făcut de proprietar, adică dulceaţa de portocale. De obicei, chelnerii o oferă la finalul mesei, dar dacă îi prindeţi într-o zi nu tocmai bună pentru ei, puteţi să întrebaţi de existenţa desertului, nu se supără nimeni!

  2. Kapellas
    Tot o tavernă, de data aceasta nu este una specializată pe preparate din peşte. Este unul dintre acele locuri unde se adună grecii. Şi acolo unde sunt grecii ar trebui să fie şi românii, atunci când vine vorba de mâncare.

    Ca idee, comenzile medii costă undeva în jurul sumei de 20 de euro.

  3. Ahinos
    Ahinos este în inima oraşului, adică în Piaţa lui Aristotel, deci e un loc numai bun atunci când după prea muuulte vizite vi se face prea multă foame.
  4. Andreas
    Fix pe plajă! Pe ideea “sunt încă pe plajă, dar într-un restaurant, nu vreau să mă dezlipesc de mare”! Localul este special pentru cei cărora le place peştele.
  5. Zythos
    Seară romantică? Cina cu familia? Ai luat copilul cu tine în vacanţă? Propunem să te duci la Zythos! Nota de plată pentru o masă copioasă se ridică la 20, 25 euro, deci nu veţi face un credit la bancă pentru un răsfăt grecesc.

Local din Salonic

Cafenele/ Baruri

  1. Shark
    Un băruleţ chiar pe plajă unde trebuie să ajungeţi seara, pentru a vă bucura de apus. Ce bem? Cafea sau tărie, depinde de perioada zilei în care mergeţi (ne gândim că poate vreţi să vedeţi răsăritul tot de pe plajă cu o cafea tare în faţă)
  2. Paraskinio
    Un singur lucru vă spun: e bar şi veţi asculta live muzică grecească! V-am spus de fapt două lucruri… acum vă las cu locaţia şi numărul de telefon.
  3. Lusitania
    Pentru serile răcoroase când vreţi să mai simţiti un pic briza după o zi plină de soare, pentru că aici putem sta şi pe terasa.

    Cât costă să bei ceva şi să şi mănânci aici (pentru că se poate lua şi cina la Lusitania)? Cam 30 de euro.

Acum că v-am spus de toate bunătăţile ce trebuie gustate în Salonic, vă invităm mâine, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc (Cum unde? Aici, pe site! 😀 ) pentru că povestim despre shopping în Salonic, cum vă veţi distra şi multe alte modalităţi de petrecerea timpului liber într-un city break.

Care este mâncarea ce v-a plăcut cel mai mult în Grecia? În Salonic aveţi recomandări de localuri?

Resurse principale: tripadvisor.com, virtualtourist.com şi saloniki.org.

Comentarii 6
  1. Satul este renumit pentru vinurile sale făcute din portocale, pentru arhitectura caselor,

  2. Pingback: Specialităţi greceşti la ele acasă

  3. Desert: vasilopita? Tare as fi curios sa stiu unde se serveste vasilopita. Vasilopita se gaseste in toata Grecia doar in ultimele zile ale anului. Se consuma de anul nou. Cine gaseste banul este norocos pentru tot anul.

    “……dar Retsina, ce este un vin alb făcut la Atena” – fals, retsina se produce in toata Grecia;

    ” este unul dintre cele mai căutate de turiştii din Grecia.” – probabil pentru ca este cel mai ieftin 1,20-1,50 euro sticla.

  4. Informati gresit publicul,eu sunt ospatara in atena si nu exista restaurant care sa includa bacsisul in nota de plata !! Salariile ospatarilor sunt mici si ei traiesc din ciubuc !!! Asa ca nu mai informati gresit publicul

    • Poate ca in Atena nu dar pe anumite insule se practica “sportul” acesta.Bacsisul este trecut in nota de plata.Pe mine nu m-a deranjat ,nu era o suma mare.

    • Buna
      ma bucur ca stai in Atena , eu voi merge in Atena pe 5 decembrie si am rugamintea sa-mi spui daca sti si daca poti unde pot sa mananc mancarre greceasca , acolo unde mananca localnicii , sa ma plimb prin oras pe unde se plimba ei , sate aproape de Atena .
      Astept raspunsul tau , daca ma poti ajuta .
      Multa bafta

Adauga un comentariu

Salonic
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica