Mâncăm pe fugă sau degustăm la Londra?

Celebrul hot dog londonez

Dacă la Paris orice ai pe masă se degustă încet, în timp ce simţi în fiecare papilă gustativă ce fel de mâncare ai ales, la Londra mai toţi mănâncă pe fugă. Ba chiar mulţi români care s-au stabilit acolo se plâng de faptul că nu sunt obişnuiţi să se urce în autobuze unde mirosul de mâncare să fie cel care “domneşte” pretutindeni. Deh, oamenii grăbiţi se hrănesc cum pot şi pe unde pot, nu spun nici că ar fi un lucru bun, nici că este unul rău, este doar… realitatea!

A petrece un city break la Londra înseamnă clar ceva alergat printre atracţiile turistice, asta dacă nu te duci până acolo doar să te plimbi un pic şi să vezi două, trei locuri de care ai auzit şi pe care nu ai apucat încă să le vizitezi. Pe acest lucru mă bazez când spun că probabil şi voi veţi alege cel puţin o dată un fast food şi nu un restaurant sau poate veţi sta cot la cot cu londonezii care îşi potolesc foamea în drum sau în mijloacele de transport în comun.

Ce mâncăm

Am vorbit despre obiceiuri, dar nu am început cu ce este mai important: ce specialităţi tradiţionale descoperim la Londra? Păi descoperim tot felul de “ciudăţenii” mai mult sau mai puţin tentante pentru români: de la budincă de rinichi, pe care nu mulţi am gustat-o şi eu cel puţin nu cred că o să o gust vreodată, la vită la cuptor, tot felul de cărnaţi, plăcinte fel de fel, piure de toate tipurile şi vestiţii cartofi prăjiţi cu peşte (fish&chips) sau cunoscutul hot dog. În rest, londonezii preferă tot felul de tipuri de mâncare, care numai tradiţionale nu sunt. Pardon, sunt feluri tradiţionale, dar reţetele sunt bine cunoscute de chinezi, thaindezi sau mai ştiu eu ce. Cu alte cuvinte, despre mâncarea tradiţională nu prea sunt multe de spus!

Ceaiul de la ora 5

Era să uit lucrul cel mai important: mic dejunul englezesc cu omletă, ochiuri, fasole, bacon prăjit, cartofi pane, roşii călite, ciuperci şi fasole, nu neapărat toate. Nu pot spune însă că este vorba de o mâncare tradiţională pentru că, vedeţi voi, când spun “tradiţional” mie mi se duce gândul la pastele de orez ale chinezilor şi felul cum ei pun soia în mai tot ce fac sau la faptul că grecii nu se simt bine dacă nu au cel puţin trei linguri de sos dulceag în farfurie şi la final dau de o prăjitură însiropată de bei doi litri de apă numai când te gândeşti la ea. Faptul că englezii au reuşit să prăjească un ou lângă care să aşeze o bucată de şuncă, pardon de bacon, şi un cartof nu mi se pare “tradiţionalul tradiţionalului”, mai degrabă invenţia hot dog-ului este mai remarcabilă, cine s-ar fi gândit în afară de ei să găurească o bucată de pâine în care să aşeze un crenvurşt.

Cred că v-aţi prins până acum: eu zic că e mai bine să mergem la Londra pentru atracţiile turistice unice, pentru stilul de viaţă al oamenilor şi pentru parcurile incredibil de curate, nu chiar pentru mâncare. Dacă vrem mâncare bună alegem, de exemplu, Viena.

Ce bem

Ce bem? Bere sau sucuri naturale ori ceaiul de la ora 5! Dacă berea este de toate felurile şi pentru toate gusturile (costă între 2 şi maxim 4 lire) şi sucurile naturale la fel, despre faimosul ceai de la ora 5 am o poveste.

Poate veţi spune că am eu ceva cu Londra, lucru care nu este nici pe departe adevărat, îmi place maxim oraşul, dar ştiaţi că legenda ceaiului de la ora 5 a pornit de la termenul “Hightea” care nu înseamnă nici pe departe ceva delicat, ci o masă copioasă cu feluri de carne rece, pâine, murături, brânzeturi de diverse feluri şi… un strop de ceai! Numele de Hightea venea, trist dar adevărat, strict de la faptul că masa pe care se serveau toate de mai sus era mai înaltă decât celelalte mese din casă.

Acum că v-am spulberat şi ideea ceaiului burghez, mai bine vă povestesc despre localuri, ce spuneţi?

Multe nu vă înşir pentru că nu o să vă fie greu deloc să găsiţi unul pe orice strada! În primul rând vă povestesc că interdicţia de a fuma în restaurantele londoneze nu este doar un basm, ci o realitate, puteţi fuma doar pe stradă şi în anumite pub-uri, dar în niciunul dintre restaurante nu veţi vedea scrumiere pe mese. Apropo de restaurante, în cazul în care vreţi să simţiţi cum este să serviţi masa la un restaurant scump, trebuie să ajungeţi acolo în jurul prânzului – asta dacă nu vreţi să rămâneţi cu buzunarele goale. Cele mai multe dintre restaurante au meniuri fixe, speciale care nu vă uşurează portofelul de tot.

    Sherlock Holmes Pub

  1. Hush Brasserie

    Hush Brasserie este unul dintre puţinele locuri unde nu se mănâncă doar pe fugă, dar asta doar pentru că la etaj este situat un restaurant franţuzesc. Oricum, aici e de neratat hamburgerul Hush (nu vă spun cu ce este, aştept să vă întoarceţi din Londra şi să-mi spuneţi dacă a fost pe placul vostru sau nu)
  2. Hard Rock Cafe

    Nu am încurcat iţele, nu vă povestesc despre localul de la noi! La Londra a fost primul local de acest tip, aşa că dacă vă place cel românesc, îl veţi iubi pe cel “original”. Cu tot felul de obiecte decorative, aici veţi găşi şi chitara lui Jimmy Hendrix pe care o puteţi poza fără probleme, dacă aveţi noroc poate puteţi chiar să o luaţi în braţe! Cool, nu?
  3. Sherlock Holmes Pub

    La Sherlock Holmes Pub ne aducem aminte de filmele văzute cu atât entuziasm acum câţiva ani şi deşi poate aveţi impresia că pub-ul este mereu plin, dat fiind numele pe care îl poartă şi faptul că este unul dintre cele mai cunoscute localuri din Londra, să ştiţi că nu este aşa deloc! Cu alte cuvinte, puteţi petrece o seară liniştită şi de neuitat cu un pahar în faţă aici.
  4. Patiseria Română

    Eh? V-aţi fi aşteptat să vă povestsc despre ceva românesc în mijlocul Londrei? M-am gândit că poate vreţi ceva de ronţăit pe fugă, nu aveţi poftă de fast food şi nu vă place peştele, deci nu puteţi gusta din cartofii prăjiţi cu peşte, aşa că o plăcintă românească sau un foietaj gustos ar fi numai bune, plus că puteţi afla ceva secrete despre Londra chiar de la patronul român.

Acestea fiind spuse, vă întreb ce aţi vrea să mâncaţi la Londra sau ce aţi mâncat dacă aţi fost deja?

Surse foto: stu_spivack/ Flickr.com, pixelthing/ Flickr.com şi brosner/ Flickr.com.

Resurse: virtualtourist.com şi tripadvisor.com.

Comentarii 1
  1. Pingback: Londra din avion

Adauga un comentariu

Londra
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica