Lufthansa Group are din ce în ce mai mulţi clienţi

Lufthansa

Performanţă notabilă pentru Lufthansa

Grupul aerian Lufthansa a înregistrat în primele nouă luni ale lui 2011 o creştere importantă a numărului de pasageri. Milioane de oameni au ales să călătorească prin companiile deţinute de grup în destinaţii din întreaga lume.

Circa 80.7 milioane de pasageri din întreaga lume au apelat, în 2011, la serviciile companiilor deţinute de grupul aerian Lufthansa. Astfel, Swiss Air, Austrian Airlines, BML sau Germanwings au înregistrat profituri mult mai mari comparativ cu anii trecuţi. Drept urmare, Lufthansa a mărit capacitatea avioanelor sale pentru a răspunde nevoii tot mai mari venite din partea clienţilor. În primele nouă luni ale lui 2011 Lufthansa Group a reuşit să îşi îmbunătăţească structura internă şi să aducă un plus la capitolul confort, totul pentru clienţii săi, reuşind să lase companiile concurente mult în urmă. Creşterea înregistrată, la capitolul număr de pasageri, a fost de 12.1% pe 2011 comparativ cu 2010.

Şi la capitolul mărfuri grele şi foarte grele Lufthansa stă extrem de bine, reuşind să aibă o creştere, la profituri, cu 8.1% faţă de anul trecut. Până în acest moment companiile din cadrul Lufthansa au izbutit să care circa 1.4 milioane de tone de marfă.

Sursă foto: Matthew Black/ Flickr.com

Adauga un comentariu