Insulă artificială, caut proprietar

Middelgrundsfortet

Middelgrundsfortet este scoasă la vânzare

Ai bani puşi de o parte? Cumpără o insulă artificială! Nu e chiar orice insulă, ci chiar cea mai are de acest fel din lume, fiind vorba de Kings Island, cunoscută şi după numele de Middelgrundsfortet.

Insula măsoară 70.000 de metri pătraţi, din care pe mai bine de 15.000 sunt construite tot felul de clădiri care au fost utilizate, până în 2003, în scop miliar, şi este situată la doar câteva minute depărtare de Copenhaga (cu yacht-ul sau eliopterul, desigur). În plus, tot aici se află şi un sit protejat datorită speciilor rare de plante şi animale care se află în zonă, dar mai ales datorită valorii culturale pe care o are. Fortăreaţa, pentru că despre asta este vorba, a fost folosită pe pacurs drept hotel, clădire în care se organizau diverse evenimente sau conferinţe. Asta pentru că deşi termenul de “`fortăreaţă” nu ne duce cu gândul chiar la săli de lux, cea de care vorbim este una mai mult decât elegantă. Are restaurante moderne, cluburi de noapte şi baruri, iar secţiunea destinată cazării dispune de 88 de patru în 24 de camere.

Dacă habar nu aveaţi despre existenţa insulei până acum şi vă întrebaţi cam “câţi ani are” vă spun că a fost construită în 1980 de către Regele Christian IX şi de mai mult de opt ani a fost vândută către o persoană privată.

Middelgrundsfortet este scoasă la vânzare pe privateislandsonline.com şi costă 10 milioane de euro! Un fleac! I-am da şi mâine, doar că… nouă nu ne plac lucrurile artificiale… 😀

Vedeţi mai multe poze cu insula!

Sursă foto: visitcopenhagen.eu.

Adauga un comentariu