Informaţii la pachet pentru cei care pleacă în Budapesta! [video]

Vedere Budapesta

Vedere din Budapesta

Asta oferim noi într-o zi de sâmbătă, pentru că ne gândim cum că poate tocmai acum, la început de week-end, vă planificaţi voi city break-ul către Budapesta.

Aşa cum este de aşteptat, începem cu informaţii esenţiale despre Ungaria, respectiv Budapesta. Am povestit un pic despre vreme, cazare, cam cât costă o cameră de hotel şi care sunt perioadele în care ar fi de preferat să ajungeţi. Cum oraşul nu doar că se află la doi paşi de noi, dar este şi unul dintre cele mai frumoase din Europa centrală, multe dintre monumentele sale aflându-se pe “lista” World Heritage Site UNESCO, atunci de ce nu v-aţi duce la o mică plimbare în oraşul în care se spune că oricine îşi poate găsi liniştea, măcar pentru câteva zile, dacă nu pentru o perioadă de timp mai lungă.

Sperăm că v-am convins sau măcar că v-am făcut să vă gândiţi de câteva ori la Budapesta, pentru că noi am listat deja toate obiectivele turistice pe care trebuie musai să le vedeţi, admiraţi, pozaţi şi apoi, de ce nu, să ne trimiteţi şi nouă pe Facebook sau chiar aici, în comentarii, părerile voastre despre Budapesta.

Chiar dacă alegeţi să vedeţi Palatul Parlamentului primul sau Muzeul Artelor, important este să vă faceţi o listă bine stabilită de acasă şi cu alte obiective turistice care nu sunt pe primele locuri în topurile celor care au fost acolo, pentru că odată ce aţi ajuns în oraş nu o să mai ştiţi care, încotro şi dacă se adaugă şi atracţiile turistice mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin importante, ce ar trebui luate în considerare de către oricine, atunci chiar că nu mai ştiţi unde să vă opriţi prima dată!

Dunare Budapesta

Budapesta, un oraş al podurilor

Tot din seria “ce TREBUE să faceţi în Budapesta” este şi încercatul digestivului Zwack Unicum care are o istorie cu adevărat fascinantă în spate, mai ales că la bază este o reţetă care datează de secole. Să vă explic: pe la finalul secolului XVIII, la curtea Habsburgilor Dr. Zwach a oferit suveranilor o băutură din plante. De aici şi până la a devenit băutura tradiţională nu a mai fost decât un singur pas.

Despre mâncare nu vă povestesc acum nimic, pentru că am convingerea că veţi vrea să citiţi mai mult decât trei cuvinte despre ce înseamnă bucătăria la maghiari, aşadar mai bine vă las cu textul ceva mai detaliat despre preparatele tradiţionale din Budapesta.

La final, vă las cu câteva informaţii despre ce alte distracţii pot fi valorificate la maxim la Budapesta, printre care şi distracţia preferată a doamnelor şi domnişoarelor – shoping-ul!

Apropo, ştiaţi că şi perioada Sărbătorilor de Iarnă este potrivită pentru un city break la Budapesta?

Acestea fiind spuse, city break plăcut! Pardon: city break PERFECT să aveţi! 😀

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Cbbkj2GhDmo[/youtube]

Surse foto: pfatter/ Flickr.com şi R.MELERO/ Flickr.com.

Apropo, ştiaţi că şi perioada Sărbătorilor de Iarnă este potrivită pentru un city break la Budapesta?

Adauga un comentariu