Festivaluri, evenimente şi cumpărături în Cracovia

La ce evenimente merita sa ajungem in Cracovia

La ce evenimente merită să ajungem în Cracovia

Pentru că am ajuns oarecum la finalul city break-ului virtual nu am cum să uit de shopping şi de evenimentele tradiţionale de aici care adună toţi localnicii şi turiştii într-un singur loc.

Cracovia este un oraş plin de pub-uri şi localuri care îi adună noapte de noapte pe cei puşi pe distracţie. Centrul vechi din localitate este plin de cluburi, fie că vorbim despre unele cu sigle care-ţi iau ochii, fie că avem de-a face cu localuri ceva mai ascunse, la subsolurile caselor vechi sau chiar şi în apartamente mai mici sau mai mari. Când nu sunt în localuri, polonezii sunt clar la un festival tradiţional de la care nu se lipseşte “nemotivat”. Nu de alta, dar atunci când e rost de distracţie nimeni nu refuză.

Primul festival important din an are loc în februarie, mai exact între 25 şi 28 februarie şi se numeşte Shanties. Este un eveniment dedicat cântecelor marinăreşti, dar care adună atât melodii, cât şi poezii sau spectacole stradale dintre cele mai colorate. Străzile Cracoviei sunt astfel colorate “tematic” timp de trei zile, perioadă în care nimeni nu stă în casă, ci se bucură de spectacolele de la fiecare colţ de stradă.

Trec de la un eveniment la altul, dar care are în comun cu primul faptul că muzica vine pe primul plan. Festivalul Sacrum Profanum serbează muzica secolelor XIX şi XX din diverse colţuri ale lumii. Practic, an de an, totul este schimbat 100% pentru că se sărbătoreşte cu totul şi cu totul altceva. În acest an, festivalul are loc între 9 şi 17 septembrie şi este dedicat muzicii din Marea Britanie. Compozitori cu nume sonore precum Oliver Knussen sau Harrison Birtwistle şi-au anunţat deja prezenţa la festival. Muzica iese şi în stradă, pentru că pe toate rutele din Cracovia veţi da de spectacole, dar locul de “adunare” este fosta moară de oţel Tadeusz Sendzimir, din cartierul Nowa Huta, unde au loc toate concertele mari.

Suveniruri de toate culorile

Suveniruri de toate culorile

În afară de cele două evenimente de mai sus mai sunt muuulte de povestit despre festivalurle din Cracovia, însă am încercat să vă spun despre două dintre cele mai importante şi inedite, cu gândul că poate vă veţi planifica city break-ul de anul acesta sau de la începutul anului viitor cu gândul că veţi ajunge şi la un eveniment tradiţional.

Rute celebre

La capitolul “ce poţi face inedit”, nu am cum să nu vă spun două vorbe şi despre două dintre cele mai celebre rute din Cracovia.

Primul ar fi drumul regal, care începe din Piaţa Mare şi se termină la Castelul Wawel. Acest drum era parcurs în trecut de cei care erau în procesiuni de încoronare.

Al doilea nu e tocmai un drum, ci un cartier. Mă refer la cartierul Kazimierz, ce era în trecut un oraş independent de Cracovia. Lăsând istoria de o parte, aici a filmat Steven Spielberg filmul Schindler’s List, deci e numai bun de văzut de cinefili.

Shopping

Eu nu am auzit pe nimeni că se duce în Cracovia special pentru cumpărături, dar nici rău nu e, mai ales dacă nu plecaţi cu ideea că vă veţi întoarce din city break cu haine pentru un an întreg, ci cu suveniruri şi amintiri pentru voi şi persoanele dragi. E drept că se află şi centre comerciale cu brand-uri renumite, dar zău că nu merită să vă petreceţi timpul într-un mall în loc să vă plimbaţi pe străzile Cracoviei.

Interiorul librariei Massolit Books

Interiorul librăriei Massolit Books

Sunt foarte multe magazine de tip anticariat, ba chiar multe dintre ele “au ieşit în stradă” în zonele turistice importante. Dacă vreţi să veniţi în ţară cu ceva tradiţional pentru prieteni atunci încercaţi sculpturile în lemn sau dragonii de pluş, îi găsiţi peste tot.

Un loc special este librăria Massolit Books. Ştiţi voi librăriile acelea din filme care sunt mici, dar au tavanul înalt şi puteţi servi acolo şi o cafea sau un pahar cu vin în timp ce vă uitaţi pe titlurile expuse? Eh, fix aşa este acest loc. Toate cărţile sunt foarte ieftine (este vorba despre un anticariat). Locul arată ca o casă a bunicilor plină cu volume în engleză şi nu numai. Trebuie să ajungeţi la Massolit Books, chit că sunteţi doar în trecere.

Nu ştiu ce să vă mai spun legat de evenimente importante şi shopping în Cracovia, dar mă bazez pe voi în cazul în care am omis ceva foarte important.

Surse foto: ozziebackpacker/ Flickr.com, Rob Milsom/ Flickr.com şi leafar./ Flickr.com.

Resurse: virtualtourist.com şi krakow.pl.

 

Adauga un comentariu

Cracovia
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica