Dacă iubeşti muzica, hai la Viena

Una dintre sălile de concerte din Viena

Când auziţi pe toată lumea că se duce în Austria? La ski, iarna. Când pleacă românii în Viena? De Sărbătorile de Iarnă la concerte şi când sunt festivaluri.

Cam acestea ar fi răspunsurile corecte, nu-i aşa? Cred că vă imaginaţi deja faptul că noi o să fim de data aceasta “Gigă Contra” şi o să încercăm să vă oferim destul de multe motive pentru care să alegeţi un city break în Viena şi în altă perioadă a anului. Până şi vremea ţine cu noi, pentru că iarna este tare frig, iar luni precum finalul lui august, septembrie sau octombrie sunt numai bune pentru o călătorie scurtă. În încercarea noastră de a vă convinge să mergeţi toamna la Viena, vă aducem aminte şi de sentimentul care ne-ncearcă în august, când ne gândim că vacanţa de vară s-a terminat şi că urmează o perioadă luuungă în care nu vom vedea nimic altceva decât ecranul PC-ului. Eh, cum sună? Mai aveţi nevoie de motive pentru a alege Viena acum în viitorul apropiat? 🙂

Nu spunem că decembrie nu ar fi o lună frumoasă pentru city break, pentru că peste tot prin pieţe şi pe străduţele Vienei tradiţiile, care datează şi sunt bine păstrate încă din secolul al XVII-lea, fac ca totul să pară de basm. Cel mai mare târg de Crăciun are loc în faţa Primăriei (Rathaus) şi peste tot se aude muzica simfonică.

Apropo de muzca simfonică dacă nu ştiţi deja, Viena este oraşul unde au locuit cei mai mari compozitori. De la Mozart, la Johann Strauss, Schubert şi Beethoven, toţi au lăsat o moştenire “grea şi frumoasă” oraşului, iar Filarmonica din Viena are şi în zilele noastre una dintre cele mai bune orchestre din lume. Aşadar, dacă vă faceţi planuri din timp, organizaţi-vă în aşa fel încât să aveţi cum să vedeţi Filarmonica sau chiar să vă luaţi bilet la un spectacol, nu veţi regreta nicio secundă.

Când e de preferat să mergem?

La finalul verii, început de toamnă sau, dacă vreţi să vedeţi cum se vede spectacolul iernii din Austria, atunci în sezonul rece. Pe de o parte, iarna vă puteţi bucura de concerte specifice, de nenumărate târguri şi de spectacole ţinute de Corul Băieţilor din Viena, dar de cealaltă parte vara sunt alte festivaluri frumoase şi de asemenea sunt deschise multe cinematografe în aer liber, iar oraşul nu este plin de turişti, aşadar, dacă alegeţi luni ceva mai calde, vă veţi putea bucura de Viena fără “năvala” turiştilor.

Cu cât ne goleşte buzunarul cazarea

Cazarea nu e foarte scumpă, dar nici ieftină nu-i putem spune. De exemplu, la final de septembrie, booking.com spune că pentru un hotel de trei stele din buricul târgului scoatem în jur de 300 de euro pentru o mini vacanţă de joi până duminică pentru două persoane cu tot cu mic dejun inclus. Camera are de toate, de la aer condiţionat, la seif, uscător de păr şi tot ce v-ar mai putea trece prin cap. Pentru luna august preţurile sunt la fel la hoteluri, numai că ce v-am spus mai sus este un cost mult mai mare decât cel pe care-l veţi obţine printr-o agenţie de turism de la noi, aşadar dacă nu aveţi un buget măricel pentru city break nu ar trebui să vă sperie preţul cazării, am încercat să vă oferim doar ceva orientativ. De asemenea, se ştie deja: cu cât este planificată mai din timp, cu atât o vacanţă este mai puţin usturătoare la buzunar.

Din România la Viena şi prin împrejurimi

La 18 kilometri de Viena este localizat Aeroportul Wien-Schwechat care este un aeroport destul de măricel, cu trei terminale pentru pasageri.

Austria este destul de aproape de noi, iar drumul nu durează mai mult de o oră şi jumătate, extrem de puţin dacă ar fi să comparăm cu un drum din Bucureşti către litoralul românesc de exemplu, drum care durează mai bine de 4 ore cu trenul.

Stradă din centrul oraşului

Din aeroport în buricul târgului ajungeţi ori cu trenul (City Airport Train CAT) şi faceţi nu mai mult de 16 minute ori cu tramvaiul rapid S7 ori cu autobuzele expres Flughafen-Expressbusse. La preţuri le luăm pe rând: cu trenul plătiţi 10 euro doar dus, dacă alegeţi trenul şi la întors puteţi opta pentru un bilet dus – întors şi scoateţi din buzunar 18 euro, un bilet la tramvaiul rapid S7 costă 3,60 euro (biletul se cumpără de la automatele de bilete din aeroport ori de la ghişeul de informaţii pentru turişti), iar la autobuzele expres depinde exact locaţia din Viena  unde vreţi să ajungeţi, dar costul se învărte undeva în jurul a 7 euro. Desigur, puteţi alege taxiul. O cursă de la aeroport costă între 30 şi 35 de euro, niciodată mai mult şi puteţi să vă urcaţi cu încredere în maşini pentru că în Austria taximetriştii sunt chiar corecţi, bine, asta dacă sunt pe bune angajaţi ai unei firme de taximetrie, aşadar să vă uitaţi bine la taximetru şi la firmă înainte, nu ar fi rău nici dacă aţi arunca un ochi pe lista companiilor autorizate de taximetrie din oraş.

Despre transportul în Viena este mult de povestit, oricum transportul în comun este preferat de localnici şi credem noi că şi voi veţi alege acelaşi lucru pentru că nu numai că tarifele sunt mici, dar veţi ajunge la destinaţie destul de repede, mai ales că aveţi metroul la îndemână de cele mai multe ori. Legat de metrou, e important de ştiut că metroul circulă şi noaptea în week-end şi de sărbători! E drept, vine o dată la jumătate de oră, dar măcar vine la un moment dat!

Potrivit autorităţilor, Viena are 5 linii de metrou şi 28 de linii de tramvai la care se mai adaugă încă 83 de autobuz. Cel mai avantajos bilet pentru turişti este clar Vienna-Card care oferă 72 de ore de circulaţie pe orice linie de transport în comun din Viena şi multe alte reduceri, precum la muzee ori restaurante. Costă 18,50 euro şi merită fiecare bănuţ. E un fel de “peştişor de aur” al turiştilor, aşa că nu plecaţi fără să aveţi unul, se poate obţine online pentru a fi siguri că în veselia vacanţei nu uitaţi de el.

Dacă nu vă încântă Vienna-Card, deşi noi nu vedem niciun motiv bun pentru care nu aţi achiziţiona unul, vă mai spun că biletul pentru o călătorie cu autobuzul costă 2,20 euro şi se poate cumpăra chiar din autobuze ori din tramvaie. În cazul în care sunteţi cu cei mici în vacanţă şi au până în 15 ani ei circulă gratuit peste tot, dacă nimeriţi în vacanţă sau în zilele de duminică, iar cei care nu au împlinit încă 6 ani au gratuitate mereu. Nu uitaţi un act de identitate pentru ei, dacă este control (şi de cele mai multe ori este) vi se va cere un act de identitate pentru copii, pentru a putea demostra vârsta.

Acestea fiind spuse, nu uit să vă povestesc câteva şi despre serviciile de închiriere pentru maşini, deşi, serios, veţi fi mult mai fericiţi fără o maşină în Viena, pentru că transportul în comun e tare ok.

Ca şi la noi, ai voie să conduci dacă ai peste 18 ani, dar firmele de închiriat maşini nu-ţi oferă o maşină cât de cât ok dacă nu ai împlinit cel puţin 19 ani. Bine, de la companie la companie, e posibil să fii refuzat la Audi sau Mercedes dacă nu ai peste 23 de ani şi vechime de cel puţin 4, 5 ani în “ale şofatului”. Pe zi o maşină te costă între 20 şi 250 de dolari, la care se adaugă diverse taxe de drum dacă vreţi să ieşiţi din Viena şi să încercaţirute cunoscute precum Brenner – Autobahn ori Tauern – Autobahn .

Turist în Viena

Capcane pentru turişti

Acesta va fi un paragraf scurt, adică foarte scurt, motivul este simplu: nu prea sunt capcane, iar turiştii sunt mai mereu în siguranţă. Bine, ca peste tot există hoţi de buzunare, dar nunărul lor este cu mult redus faţă de alte ţări. Dacă nu aţi rămas cu buzunarele goale în Bucureşti, veţi fi în deplină siguranţă în Viena, doar sunteţi obişnuiţi să fiţi atenţi la orice mişcă. 😀

A, poate încă ceva: nu cumpăraţi bilete la niciun spectacol de pe stradă de la comercianţii ambulanţi. Unii sunt bine intenţionaţi, dar de la alţii biletele pot fi nule. Repet, cu un minim de atenţie, city break-ul va fi unul liniştit.

Bine de ştiut

Atunci când mergeţi la un restaurant sau la un bar, bacşişul este de 10% din notă, acesta nu este inclus în notă ca prin alte părţi, dar despre restaurante vom vorbi mai multe zilele următoare.

Pentru că veţi ajunge cu siguranţă la un spectacol de operă sau un alt eveniment la “patru ace” ar fi bine să aveţi în bagaje şi alte haine decât cele sport pe care le veţi utiliza zi de zi.

În rest, politeţea este la mama ei acasă, aşa că toţi se aşteaptă şi de la turişti să aibă acelaşi comportament. De exemplu, dacă vei sta pe partea stângă a scărilor rulante nu trebuie să pari surprins atunci când cineva îţi va explica, evident într-o limbă pe care nu o cunoşti, că nu este frumos ceea ce faci. Oamenii sunt atât de politicoşi şi de corecţi încât pe stradă veţi găsi un fel de cutii cu ziare, cutiile nu sunt încuiate şi nici securizate, doar sunteţi rugaţi să şi plătiţi pentru ele dacă vreţi să luaţi unul.

Info utile:

  • Ţară: Austria
  • Subdiviziuni: 1 oraş + 23 cartiere
  • Suprafaţă:
    • Oraş :414,90 km²
    • Pământ: 395,51 km²
    • Apă: 19,39 km²
  • Altitudine: 190 m.d.m.
  • Altitudine maximă: 543 m.d.m.
  • Altitudine minimă :151 m.d.m.
  • Populaţie (2009)
    • Oraş: 2.268.656
    • Densitate : 4.011 loc./km²
    • Metropolitană: 2.600.598
  • Fus orar: CET (UTC+1)
  • Cod poştal: 1010 – 1239, 1300, 1400, 1450
  • Prefix telefonic: 01 (apelare rapidă) respectiv 0222

Tot la bine de ştiut e cazul să vorbim puţin şi despre unul dintre centrele de informare turistică, pentru că într-o ţară străină niciodată nu ai idee cum te pierzi sau cum ai nevoie de o anumită informaţie.

Un centru de informare prin apropierea căruia sigur o să fiţi este cel din spatele Operei de Stat (aici programul zilnic este între ora 9:00 şi 19:00).

Un pic de istorie într-o “mare” de cultură

Primele informaţii despre Viena datează din secolul I Î.H. când romanii au ridicat un oraş civil cu numele Vindobona – chiar în cartierul cu numărul 3 al Vienei de astăzi. Dacă sunteţi atenţi, în cartierul cu numărul 1, fix în centrul oraşului, încă se pot vedea urme ale zidului şi ale străzilor din trecut. Romanii au rezistat aici până în secolul V, când popoarele migratoare germanice au venit şi s-au instalat aici.

Istoria pentru Viena înseamnă multă cultură, iar cultura este sinonimă aici cu muzica. Viena a fost centrul operei şi muzicii clasice, vorbim de nume precum Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms, Anton Bruckner şi Antonio Vivaldi, Johann Strauss, Arnold Schönberg, Alban Berg şi Anton Webern. Toţi au locuit aici, s-au născut la Viena ori şi-au petrecut ultimele zile din viaţă şi dacă adăugăm la aceste nume sonore şi frumuseţea arhitecturii vieneze cu palatele măreţe, multe ridicate cu secole în urmă, concluzionăm că Viena este locul pentru un city break de care ne vom aduce aminte mult timp de acum încolo.

Vă promit că zilele acestea vom vedea care sunt atracţiile de preţ din Viena şi care sunt locurile mai puţin cunoscute de toţi turiştii, însă până atunci vă las pe voi să povestiţi care a fost prima impresie pe care aţi avut-o la prima plimbare prin capitala Austriei. 🙂

 

Surse foto: Leandro’s World Tour/ Flickr.com, Chapuisat/ Flickr.com şi bortescristian/ Flickr.com.

Resurse: AboutVienna.org, VirtualTourist.com.

Adauga un comentariu