Cum să ne destindem în Edinburgh

Viata de noapte este foarte apreciata in Edinburgh

Viata de noapte este foarte apreciata in Edinburgh

Nu mai avem foarte mult de stat prin Edinburgh, aşa că vom încerca în penultima zi a şederii noastre de aici să ne distrăm cât cuprinde. Mai întăi de toate o mică recapitulare nu ar strica. De la început de săptămână am ajuns în capitala Scoţiei, dar mai înainte de asta v-am explicat cam ce presupune un city break în Edinburgh. După ce am sosit la destinaţie şi am reuşit să ne stabilim o leacă priorităţile am plecat în plimbare la cele mai importante obiective turistice din Edinburgh şi am continuat promenada miercuri la obiectivele turistice inedite din capitala Scoţiei. De vizitat am vizitat destule, aşa că pe la final de săptămână ne-am pus bine pe învăţat şi am aflat tainele bucătăriei din Edinburgh. Pentru astăzi o porţie bună de distracţie nu ar strica, aşa că vom vedea cam cum se desting cei din Edinburgh. Ce activităţi poţi face aici, unde te poţi duce pentru a te relaxa şi pe unde sunt cele mai faine locuri de a petrece timpul liber. Mai întâi de toate trebuie să ştiţi că în general cei din Edinburgh sunt oameni cărora le place la nebunie să iasă din casă şi să se simtă bine în preajma prietenilor. De fapt, în acest oraş se poartă ieşitul în oraş la o bere, la un suc sau la o bârfă în fiecare seară a săptămânii. Aşa că fie luni sau fie marţi scoţienii din Edinburgh ies afară, merg în baruri, iau cina în oraş, merg la teatru sau concerte şi ştiu să se bucure de timp lor liber. În plus, cred că lucrul acesta îl ştiţi, dar scoţienii din Edinburgh sunt recunoscuţi pentru veselia şi spiritul lor jovial. De asemenea, cei din Edinburgh pun preţ de prieteniile pe care le leagă şi chiar pun mare accent pe grupurile lor de apropiaţi. Aşa că dacă vă faceţi prieteni pe aici să ştiţi că vă puteţi considera chiar norocoşi. Sunt convins că pe timpul şederii voastre veţi primii destul de multe invitaţii de a ieşi în oraş alături de noii voştrii prieteni.

Pedalat prin Edinburgh

Pedalat prin Edinburgh

Plimbări cu bicicleta prin capitala Scoţiei

Mă gândeam că după atâta mâncare scoţiană de care aţi avut parte ieri nu ar strica o leacă de mişcare. Dar nu orice fel de mişcare ci una intensă şi care să vă atreneze mai toţi muşchii. Ce ziceţi de o plimbare relaxantă şi bună prin Edinburgh cu bicicleta? Un tur al oraşului pe două roţi nu cred că sună rău, mai ales că aici astfel de plimbări sunt destul de populare printre turişti. Dacă nu ai bicicleta cu tine în city break şi sunt convins că nu o ai, să ştii că poţi închiria de la diverse centre amplasate prin oraş. Preţurile nu sunt foarte mari, adică undeva pe la 10 euro per oră, dar sunt unele şi mai scumpe unde dai cam 30 de euro pe oră. După ce îţi termini plimbarea cu bicicleta prin oraş trebuie să ştii că există o cafenea specială pentru biciclişti sau pentru cei care iubesc arta şi vehiculul pe două roţi. Se numeşte Ronde şi este o cafenea specială pentru biciclişti. Poţi bea o cafeluţă aici pentru a recupera din energia pierdută şi vei admira diverse tablouri de biciclete, fotografii cu acestea şi aşa mai departe. Fain nu?

Spirit aventurier în Edinburgh

Dacă sunteţi în căutarea spiritului aventurier în city break-ul vostru şi o gamă diversificată de activităţi fun care oferite prin Edinburgh şi zona Lothians, puteţi face alpinism, schi, paintball şi kitesurfing. Pentru ceva un pic diferit, puteţi avea o ”luptă” pe cinste cu un perete de alpinism la interior. La Edinburgh International Climbing Arena, cel mai mare centru din lume de alpinism interior. Dacă nu aţi făcut până acum alpinism, nu este asta o problemă pentru că se învaţă pas cu pas. Puteţi încerca alpinism sau urcări pe bolovani. Există, de asemenea, Rock Alien în Leith, primul centru de alpinism de interior din Scoţia, cu alpinism pe suprafeţe de urcat pentru toate nivelurile de experienţă.

Una dintre partiile de la Midlothian Snowsports Center

Una dintre partiile de la Midlothian Snowsports Center

De asemenea, puteţi face ceva sporturi de iarnă, chiar dacă afară nu e iarnă. Unde? Păi la centrul Snowsports. Acesta este amplasat în Pentland Hills Regional Park, şi este cel mai mare centru de acest gen din Marea Britanie unde puteţi găsi pârtii de schi artificiale. Din nou vă spun că dacă nu vă pricepeţi la aşa sporturi, niciodată nu e prea târziu. Puteţi fi antrenaţi de instructori cu bune cunoştinţe. Tot aici sunt şi telescaune pentru pârtie cu care puteţi urca până în vârf. Dacă totuşi preferaţi sporturile cu motor de ce nu la karting? Cel mai bun loc pentru această activitate este la centrul Raceland. Aveţi aici o pistă de 930 de metri în aer liber şi o pistă de asfalt la interior, precum şi o zonă de paintball. De asemenea, pentru o altă activitate super-fun în aer liber vizitaţi centrul Go Ape aflat în West Lothian, care oferă o palpitantă aventură Treetop sau mai bine cunoscuta ”căţărare prin copaci”. Alte locuri bune pentru relaxare în Edinburgh sunt plajele din regiune, unde se poate face kitesurfing la Clubul de kitesurfing Edinburgh. Complexul de aici organizează excursii de o zi pentru ca voi să învăţaţi kitesurfing. Aici se poate face şi canotaj pe Canalul Uniunii, cursurile fiind organizate de cel mai vechi club de acest gen din Scoţia, Club Forth Canoe.

La ce festivaluri mergem în Edinburgh?

Cei din Edinburgh iubesc festivalurile de toate soiurile şi se spune în această comunitate că Edinburgh se pricepe cel mai bine să organizeze fel de fel de manifestaţii. Totuşi nu e indicat să mergeţi chiar la toate festivalurile pe care oraşul le organizează, ci să vă duceţi la cele care chiar merită.

  • Festivalul Internaţional de la Edinburgh
  • Acest festival este practic festivalul ce înglobează Festivalul de Vară de aici. A fost fondat în 1947 şi continuă să meargă foarte bine în fiecare an. Este unul dintre cele mai incitante festivaluri din lume, accesibil şi inovator prin arta spectacolului. O întreagă serie de evenimente pe dans, muzică, teatru şi operă se află la baza acestui eveniment care are tot timpul priză la turişti. În fiecare vară, milioane de oameni vin la Edinburgh pentru a participa la Festivalului Internaţional care ţine cam trei săptămâni şi oferă clipe de neuitat. În 2011, Festivalul Internaţional a fost sărbătorit în culori vibrante cu participanţi din Asia şi artişti atraşi aici din China, India, Taiwan, Japonia şi Vietnam. În 2012, festivalul va ajunge la cea de-a 66 ediţie şi se va desfăşura între 9 august şi 2 septembrie.

  • Festivalul de Artă din Edinburgh
  • Festivalul a demarat în 2004 şi construit în jurul unui program divers şi vibrant de expoziţii de artă vizuală şi acţiuni care au loc în galerii de artă şi muzee din oraş. Spaţiile de artă prind viaţă în timpul acestui festival şi afişează unele dintre cele mai interesante colecţii de artă modernă şi contemporană din lume. Festivalul de la Edinburgh combină lucruri noi, expoziţii majore solo din lume de către artişti contemporani de frunte alături de talentul artistic local şi internaţional. În 2011 în cadrul festivalului a avut loc dezvelirea Steps Scotsman, o spaţiu dedicat lucrărilor de artă publice ale câştigătorilor Premiului Turner.

  • Festivalul Internaţional de Carte din Edinburgh
  • În cadrul acestui festival se poartă cultura pe pâine, sau mai bine zis pe pagină de carte. Timp de două săptămâni au loc evenimente cu scriitori din întreaga lume. Aici se celebrează cuvântul scris Edinburgh urmând să fie primul oraş din lume care urmează să fie numit oraşului UNESCO de literatură. În cadrul evenimentului puteţi admira reperele culturale şi străzile pline de atmosferă culturală. Cu sute de evenimente dedicate autorilor, dezbateri şi workshop-uri, festivalul de carte aduce scriitori şi intelectuali din întreaga lume împreună.

    Vom pune punct pentru astăzi iar mâine din păcate ne luăm tălpăşiţa din Edinburgh, dar nu înainte de a face o recapitulare ca la carte. Sper că v-au plăcut lucrurile pe care capitala Scoţiei are să le ofere la secţiunea activităţi fun de făcut. Ne vedem pe mâine.

    P.S: Care este activitatea voastră preferată de petrecere a timpului liber în Edinburgh?

    Surse foto: chatirygirl/ Flickr.com, craa22uk/ Flickr.com, şi Midlothian Snowsports Centre/ Facebook.com

    Resurse: tripadvisor.com şi virtualtourist.com

Adauga un comentariu

Edinburgh
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica