Crăciun peste hotare, cu cel mic prin Stockholm

crc

Crăciun în Stockholm

Am ajuns la aceea perioadă a anului în care totul are un alt farmec, totul se transformă şi ia o altă semnificaţie. Luna decembrie a devenit pentru mulţi dintre noi luna preferată a anului. În decembrie debutează sărbătorile, este timpul în care noi devenim mai buni, mai darnici şi, probabil cel mai important, mai aproape de cei dragi. Fie că vorbim de amici, prieteni sau rude, decembrie vine parcă însoţit de o lege nescrisă. Mă refer aici la faptul că la finalul anului, după o primăvară plină de viaţă, o vară arzătoare şi o toamnă schimbătoare, vine o iarnă ”călduroasă” în compania familiei. Nu putem uita bineînţeles că în decembrie se sărbătoreşte şi Crăciunul, o sărbătoare atât de importantă pentru creştini şi catolici deopotrivă. E lesne de povestit cam cât de plin de emoţie este un Crăciun într-o familie românească, fiindcă voi deja ştiţi asta. Pomul de Crăciun, semnificaţia religioasă şi spiritul menţinut încă în viaţă al acestei sărbători fac din ea cea mai emoţionantă perioadă a anului.

Se spune că sărbătoarea Crăciunului trebuie petrecută alături de cei dragi, iar cu acest lucru eu sunt perfect de acord. Nu îmi pot imagina cum aş putea să mă bucur de un Crăciun ”ca la carte” dacă nu aş fi lângă familie. Voi aţi putea? Cum noi suntem iubitori ai călătoriilor nu ni s-ar părea deplasat ca un Crăciun să fie petrecut şi peste hotare, dar mă repet, atâta timp cât este făcut alături de familie, de cei dragi. Tocmai din acest motiv ne-am gândit că v-ar prinde bine dacă aţi şti cât mai multe lucruri despre câteva destinaţii de vis din Europa unde un Crăciun se poate încadra cu lejeritate în categoria ”de vis”. Pentru astăzi ne-am gândit că ar fi fain dacă ne-am plimba o leacă prin nordul Europei. Ce ziceţi dacă mergem în Stockholm? Cred că acest oraş, care este şi capitala Suediei, ne aduce mult mai aproape de cum ar trebui să fie un Crăciun friguros, cu multă zăpadă dar ”all in all” tradiţional şi plăcut.

Vă povesteam noi în urmă cu ceva timp despre un city break în Stockholm, şi dacă aţi fost atunci alături de noi aţi putut cunoaşte mai multe despre acest oraş. Acum însă, ne vom concentra asupra Crăciunului în Stockholm, dar şi care sunt cele mai bune locuri în care poţi merge cu prichindelul tău în acest oraş, iar asta chiar în pragul sărbătorilor. Cu siguranţă unul dintre locurile preferate şi de preferat pentru vizitare, atunci când discutăm despre un Crăciun în Stockholm, este centrul vechi al capitalei Suediei, adică Gamla Stan.

jucarii

Jucării hanmade din Stockholm

 

Plimbări cu cel mic prin piaţa Gamla Stan-ului

Plimbările pe străzile pietruite şi înguste din Gamla Stan-Stockholm, zăpada ca din poveşti şi scârţâitul acesteia sub picioarele tale, sunt doar lucruri care fac parte dintr-o scenă a lui Charles Dickens din lucrarea: “A Christmas Carol”. Să nu uităm de mirosul castanelor prăjite, biscuiţii sau turta dulce şi vinul fiert, simple lucruri ce dau un iz de Crăciun Stockholmului. Vreau să vă amintes şi de tarabele din piaţă care sunt pline cu decoraţiuni tradiţionale, lucrate manual de comercianţii de aici, special pentru sărbătorile de Crăciun. Pentru micuţul tău ai la dispoziţie o groază de locuri de unde îi poţi cumpăra jucării lucrate manual. Preţurile percepute la bunurile de aici nu sunt foarte mari. Vorbim despre sume cuprinse între 2 şi 25 de euro, dar bineînţeles că această variază în funcţie de mărimea jucăriei sau complexitatea cu care aceasta a fost făcută. Suntem siguri că prichindelul tău se va bucura de o atmosferă cu adevărat specială aici în Stockholm în piaţa centrului vechi.

Cum celui mic suntem convişi că îi plac dulciurile, în piaţa Gamla Stan-ului vei găsi o sumedenie de delicii cu zahăr, ciocolată sau frişcă. De exemplu, la tarabele din această piaţă vei da peste: Ostkaka, un soi de tort suedez foarte similar cu cheescake-ul, Smulpaj, un fel de plăcintă cu diverse umpluturi, adică cu mere, afine sau ciocolată, Vafflor, sau tradiţionalele vafe, care au mult zahăr şi scorţişoară. Ca şi la suvenirurile de Crăciun de care v-am spus mai sus, preţurile pentru dulciuri sunt modice. Plăcintele sunt cam 6 euro, de exemplu, iar vafele şi Ostkaka nu depăşesc nici ele pragul a 7-8 euro.

biserica

Crăciun tradiţional în bisericile din Stockholm

Crăciun tradiţional cu iz religios

Dacă decideţi să mergeţi în Stockholm pentru a petrece Crăciunul trebuie neapărat să asisataţi la cel puţin o slujbă religioasă dinainte de 25 decembrie. În toate bisericuţele dar şi în Catedrala Storkyrkan se ţin astfel de slujbe. Dacă nu ştiaţi suedezii sunt creştini la originea religioasă, dar aderă la partea Lutherană făcând parte din Biserica Suediei, aşa cum este numită formaţiunea lor religioasă. Slujbele religioase din Stockholm se ţin de obicei seara în jurul orelor 21.00 sau 22.00, şi au denumirea tradiţională de ”Julotta”. Asistarea la o slujbă religioasă, chiar şi cu o seară înainte de Crăciun, este un mod cât mai spiritaul de a te apropia de adevărata semnificaţie a acestei sărbători. Bineînţeles că ar fi o lecţie extrem de educativă pentru copilul tău dacă l-ai duce la asemenea slujbe. În acest fel poate învăţa şi partea care, cred eu, contează cu adevărat la Crăciun.

Patinaj şi distracţie de Crăciun

O activitate distractivă împreună cu micuţul tău dar şi ceilalţi membri ai familiei este patinajul prin Stockholm. Oraşul are un patinoar chiar în centru. Sfatul nostru ar fi să te îmbraci bine, să îţi iei patineje, un termos şi fuga fuga la patinaj pe gheaţa naturală a patinoarelor de aici. Dacă nu ai patine nu e nicio problemă pentru că se pot închiria pentru preţuri cuprinse între 20 şi 30 de euro. Lista patinoarelor bune din Stockholm cuprinde: Kungsträdgården în centrul oraşului, Vasaparken are de asemenea un patinoar de gheaţă artificială, Zinkensdamm şi Östermalm och Eriksdale.

Dacă doriţi să încercaţi patinajul pe un lac îngheţat, încercaţi în zona Trekanten de Liljeholmen sau în Sollentuna unde există piste speciale pentru acest sport. Pentru o experienţă sigură şi memorabilă, ar trebui să fiţi însoţiţi de un ghid.

Lucia

Costumaţia tradiţională de Sărbătoarea Luciei

Sărbătoarea Luciei

O altă activitate fun pe care o poţi face alături de micuţul tău este să participi la sărbătoarea Luciei. Lucia este sărbătorită la 13 decembrie în fiecare an şi este una dintre cele mai importante evenimente din Suedia în săptămânile premergătoare Crăciunului. Lucia din Siracuza, este un martir creştin iar în cinstea acesteia se ţine această sărbătoare dar şi diverse târguri cu specific. De obicei festivităţile de Ziua Luciei au loc în biserici şi în locaţii precum pieţele în aer liber.

O astfel de sărbătoare este un bun prilej pentru copilul tău să înveţe despre tradiţii şi sărbători pe care în România nu le va găsi.

Lista pentru Moş Crăciun

Cum pentru cei mici Crăciunul este echivalentul cadourilor, este bine de ştiut că în ajunul acestei sărbători în Stockholm poţi merge cu prichindelul tău la mall-urile mari din oraş. Poate că vă întrebaţi de ce? Ei bine pentru că aici se organizează în fiecare an ca un fel de stand al lui Moşu. Sunt plasate diverse decoraţiuni şi decoruri care reproduc casa lui Moş Crăciun. După cum spuneam poţi veni aici cu cel mic pentru ca el sau ea să îi poată spune Moşului ce îşi doreşte de Crăciun. Nu se percepe nicio taxă pentru aceastp activitate, dar sunt sigur că cel mic va fi super încântat.

Acestea sunt câteva din lucrurile pe care le poţi face cu cel mic în Stockholm atunci când Crăciunul îţi bate la uşă. Capitala Suediei ascunde multe activităţi distractive, mai ales de sărbători.

200x150-urbankidro

Urbankid.ro

Înainte să plecaţi în vacanţă nu uitaţi că şi în Bucureşti sunt multe distracţii pentru cei mari si cei mici în această perioadă. UrbanKid.ro ne povesteşte despre cea mai lungă scrisoare către Moş Crăciun, scrisă de toţi copiii.

Citiţi mai multe despre scrisoarea cu dorinţele prichindeilor pe UrbanKid.ro.

 


Surse foto: Michael Cavén/ Flickr.com, Jeff Belmonte/ Flickr.com, edwin.11/ Flickr.com şi Nenyaki/ Flickr.com

Resurse: visitstockholm.com şi tripadvisor.com

Adauga un comentariu

Stockholm
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica