Ce mâncăm și bem în Cracovia

Specialitati din Cracovia

Specialităţi din Cracovia

Când vine vorba despre mâncarea tradițională trebuie să știți și faptul că specialitățile din Polonia datează încă din vremea medievală… adică rețetele acestora, că doar nu vorbim despre mâncare ce a rezistat atâta timp. Până și multe dintre restaurantele de aici sunt unele vechi, cu tradiție. Evident că în ultimii zeci de ani s-au deschis și tot felul de localuri care mai de care mai moderne, dar dacă sunteți un pic atenți la arhitectura localurilor și la oamenii care intră acolo (în sensul că ar trebui să vă feriți de localurile pline ochi de turiști) veți nimeri în restaurante tradiționale în care bucatele se fac doar după rețete consacrate.

Așadar, chiar dacă în buricul orașului veți găsi o mulțime de restaurante care vă fac cu ochiul atunci când sunteți în căutare de obiective turistice, sfatul meu ar fi să încercați să le alegeți cu grijă și să vă îndepărtați de centrul Cracoviei dacă vreți să mâncați bine, la prețuri ok.

Ce găsim în meniurile restaurantelor?

Cred că cei mai cunoscuți de turiști sunt colțunașii. Îi veți găsi în meniuri kluski și se servesc de cele mai multe ori cu șuncă. Lăsăm însă desertul pentru final și mai bine vă povestesc despre preparatele pe care le comandăm la început. Polonezii preferă tot felul de preparate din pește, ciuperci culese chiar de ei și de asemenea veți găsi sfecla foarte des în mai toate preparatele. De exemplu, în timpul Sărbătorilor de Iarnă polonezii au mereu pe masă supa de sfeclă roșie.

ce mancam in Polonia

Ce mâncăm în Polonia

Alte preparate mai mult sau mai puțin ciudate pentru turiști sunt:

  • Pierogi – găluște cu brânză, cartofi, varză, carne, ciuperci și fructe,
  • Smalec – untură de porc cu sorici, întinsă pe o bucată de pâine,
  • Karp w galarecie – piftie de crap,
  • Nóżki w galarecie – piftie cu picioare de porc,
  • Flaki – ciorbă de burtă cu legume,
  • Czernina – supă din sânge de rață cu oțet,
  • Kwaśnica – supă de varză acră,
  • Placki po góralsk – clătite din cartofi cu gulaș,
  • Oscypki – brânză afumată de oaie.

În cazul în care nu aveți timp sau chef să vă opriți din plimbare pentru a mânca, atunci puteți apela la tarabele sau la chișcurile de pe stradă. Și la acestea veți găsi ceva gustos și bun, unde mai pui că prețurile sunt mai mici. Doar în Cravoia puteți gusta obwarzanek, un covrig pufos cu mult mac. Puteți încerca un fel de pizza specială și ceva mai “sărăcăcioasă”. Se numește zapiekanki și are doar brânză topită cu ciuperci și roșii sau sos de roșii.

Delicii dulci

Iar dacă vreți ceva dulce, atunci tot la chioșcuri puteți cere naleśniki, clătite cu fructe de pădure sau brânză. De asemenea, toți polonezii mănâncă și brânză de oaie afumată cu żurawiny, un gem de coacăze. Chiar dacă poate pentru unii dintre voi a amesteca brânza cu gem e ciudat, polonezii servesc acest preparat pe grătar.

La final, nu-mi mai rămâne să vă povestesc decât despre programul meselor. Micul dejun numit sniadanieîncepe pe la 7 și se termină la 10. De obicei se consumă multă pâine, dar și mezeluri. Prânzul sau obiad începe pe la 11 și se termină la 15 și de obicei este foare bogat. Cina sau kolacja de obicei se ia în oraș, începe la 18 și se lungește până la 21, fiind de cele mai multe ori servită alături de un pahar cu alcool.

Oscypki

Oscypki

Ce avem de băut?

Votcă! Se știe că votca este originară din Polonia, ba chiar se spune că în trecut ea avea 14% alcool, fiind cantitatea maximă pentru că la atât se putea ajunge prin fermentația naturală. Mărcile Belvedere, Chopin sau Starka ori Zubrowka sunt cunoscute în întreaga lume.

Tot în materie de băuturi nici berea nu este uitată, pentru acest sortiment cele mai cunoscute nume sunt Zywiec, Okocim, EB, Warka sau Tyskie.

Acestea fiind spuse, eu trag linie la capitolul “mâncare și băuturi” și vă aștept pe voi să-mi povestiți ce ați gustat prin Cracovia.

Surse foto: meaduva/ Flickr.com, Kasia!!/ Flickr.com și Effervescing Elephant/ Flickr.com.

Resurse: krakow-info.com și cracow-life.com.

Comentarii 1
Adauga un comentariu