Ce ai de vizitat în Haga

Binnenhof

În Haga îţi faci ”plinul” de cultură

Dacă ieri am povestit despre care sunt acele lucruri pe care trebuie să le ştiţi înainte de a pleca spre Haga, astăzi o să vorbim despre atracţiile cele mai importante din oraş.

Timpul trece şi nu are rost să îl irosiţi când sunteţi într-un oraş atât de bogat în atracţiile culturale cum este Haga, aşa că citiţi mai jos şi luaţi aminte, pentru că avem câteva ponturi atunci când vine vorba de ”cunoscut” Haga până la cel mai mic amănunt.

La tot pasul veţi da peste muzee, expoziţii, fie că sunt ele de pictură, sculptură sau desen, peste un aer boem şi relaxat care se combină de minune cu o atmosferă calmă şi călduroasă. Se spune că popoarele care au ceva influenţe nordice sunt ceva mai reci. Nu ştiu dacă se aplică această regulă şi la olandezii din Haga, dar cu certitudine nu veţi da peste oameni ”stană de piatră” care vor refuza să comunice cu voi, totul este să fiţi voi deschişi şi să întrebaţi atunci când aveţi impresia că nu ştiţi ceva sau că vreţi să cunoaşteţi mai multe despre un anumit lucru.

Dacă vă plac cărţile, pictura sau sculptura ori dacă mergeţi des la expoziţii şi manifestări culturale, eu sunt dispus să pariez cu voi că vă veţi simţi ca acasă în Haga şi nu veţi mai vrea să părăsiţi acest oraş. 😀

Vă propun să începeţi vizita la Haga cu un muzeu, pentru că aşa stă bine unor turişti.

    FOTO Poi 1 - Muzeul Mauritshuis

    Intrarea în Muzeul Mauritshuis

  1. Galeria de Artă ”Mauritshuis”

    Galeria de Artă ”Mauritshuis” a fost reşedinţa contelui John Maurice de Nassau, dar acum găzduieşte o colecţie impresionantă de artă. Printre capodoperele pe care le puteţi găsi aici se numără sute de tablouri semnate de Rembrandt sau Jan Steen.

    Undeva prin 1631 John Maurice, prinţ de NassauSiegen a decis să cumpere o bucăţică de pământ pe care să îşi ridice o casă de locuit. Pe vremea aceea Haga era centrul politic al Olandei, iar toate deciziile importante vizavi de ţară se luau aici. Clădirea poartă şi astăzi numele proprietarului său fiind ridicată între 1636 şi 1641, pe vremea când Maurice era guvernator peste mări şi ţări în Brazilia colonizată, unde se formase Olanda braziliană.

    Clădirea avea şi o cupolă dar din păcate aceasta a fost distrusă în urma unui incendiu în 1704. Chiar dacă a fost o casă de nume mari, acum clădirea este gazda a sute de tablouri cu renume.

  2. Oraşul în miniatură ”Madurodam”

    Madurodam-ul este un orăşel în miniatură situat în Scheveningen, unul dintre cele opt districte ale oraşului Haga, care reprezintă la o scară de 1:25 arhitectura şi construcţia unui aşezământ urban tipic olandez.

    Madurodam a fost construit în 1952 şi reprezintă o atracţie importantă în Haga. Sit-ul a fost botezat după un student evreu din Curacao, George Maduro. Acesta a luptat împotriva trupelor naziste şi a murit în lagărul de concentrare din Dachau în 1945. Post mortem Maduro a primit medalia de cavaler gradul 4 din cadrul armatei olandeze, cea mai înaltă, mai veche şi mai prestigioasă decoraţiune din rândul regatului olandez. Periodic orăşelul în miniatură se alege cu un nou primar, care este ales de către un consiliu format din 25 de elevi care urmează cursuri la şcolile din zonă.

  3. Sediul Parlamentului olandez (Binnenhof)

    Binnenhof-ul este un complex de clădiri situat în Haga în care au loc întâlnirile Parlamentului olandez încă din 1446. Clădirea în sine este punctul cel mai important din politica administrativă a Olandei de secole întregi. Pământul pe care se află în acest moment sediul Parlamentului olandez a fost cumpărat în 1229 de Contele Floris IV de Olanda unde acesta a construit un conac în toată regula.

    Cu timpul mai multe clădiri au fost ridicate în jurul conacului, şi astfel s-a ajuns ca în ziua de astăzi seria de clădiri să devină un tot unitar.

  4. Muzeul ”Meermanno”

    Muzeul ”Meermanno”

  5. Muzeul ”Meermanno”

    Muzeul Meermanno din Haga găzduieşte o colecţie cu adevărat impresionantă de sculpturi, cărţi sau tablouri. A fost pe vremuri casa baronului van Westreenen, un renumit colecţionar de cărţi.

    Dacă decideţi să vizitaţi acest obiectiv, şi noi vă spunem că merită să o faceţi, veţi putea vedea evoluţia, pas cu pas, a cărţilor, de la prima tipărire şi până în ziua de astăzi. Muzeul deţine cea mai mare colecţie de ”bookplates” din Olanda.

  6. Muzeul de Automobile (Louwman) din Haga

    Muzeul de Automobileeste este sigur cel mai îndrăgit muzeu din lume pentru cei pasionaţi de autovehicule. A fost fondat în 1969 şi de atunci şi-a tot schimbat locaţia, dar acum poate fi găsit în Haga. O colecţia de circa 200.000 de maşini a fost asamblată din 1934 şi până în prezent de cei din familia Louwman şi depozitată în muzeu.

    Momentan este cea mai veche colecţie privată de autovehicule din lume, o performanţă demnă de multe multe aplauze. Colecţia muzeului a fost fondată în 1934 cu achiziţionarea unui model Dodge, vechi de 20 de ani. Ca şi suprafaţă, muzeul are circa 10.000 de metri pătraţi şi este structurat pe trei niveluri de spaţiu expoziţional. În total muzeul are la expunere 230 de maşini.

  7. Muzeul ştiinţific din Haga (Museon)

    Geologia, biologia, arheologia sau istoria sunt domeniile pentru care vei găsi la tot pasul lucruri interesante de văzut în ”Museon”. Instituţia de cultură a fost fondată în 1904 de către un om de presă, Frits van Paasschen. Iniţial muzeul ar fi trebui să fie o ”unealtă” utilă pentru copii în a deprinde tainele industriei olandeze. De la diferite specii şi până la cele mai complicate substanţe biologice sau chimice, aceste lucruri sunt de găsit în Museon. Dar să nu vă gândiţi că muzeul ştiinţific din Haga este ca oricare altul. De exemplu, aici puteţi face experimente pentru a vedea dacă reuşiţi să construiţi un ceas care să funcţioneze pe baza energiei dintr-un simplu… cartof. De asemenea, vă puteţi sărbători ziua de naştere la muzeu printre exponate în cadrul unui program special pus la punct de cei din conducere. Aşadar, în fiecare miercuri şi duminică la muzeul ştiinţific se sărbătoreşte, se suflă în lumânări şi se mănâncă tort.

  8. Parc

    Parcul japonez din Haga

  9. Parcul japonez din Haga

    Acest parc s-ar putea înscrie fără nicio problemă la categoria ”cel mai frumos parc japonez din lume”, deoarece este construit atât de armonios încât reuşeşte să atragă sute de mii de turişti anual. Parcul a fost creat la începutul secolului XX de către fostul propietar al pământului pe care se află acum parcul. Este vorba despre Marguérite M. Baroness van Brienen, cunoscută şi ca ”Lady Daisy”. În decursul a câtorva ani, aceasta a călătorit pe care cu vasul pentru a aduce din Japonia diferite piese şi lemn pentru a putea duce la bun sfârşit construcţia. Din 2001 parcul a fost trecut de autorităţile locale din Haga în patrimonial naţional.

Pentru moment cam astea sunt atracţiile recomandate de noi pentru Haga. Pentru mâine vă vom pregăti o listă cu locaţii ceva mai speciale din oraş, aşa că în cazul în care epuizaţi tot ce v-am listat până… nicio grijă: venim cu “muniţie proaspătă”! 😀

Voi ce propuneri mai aveţi pentru locuri musai de vizitat în Haga?

Resurse: tripadvisor.com şi thehagueonline.com

Surse foto: zemistor/ Flickr.com, roger4336/ Flickr.com, thehagueonline.com şi Wikipedia.org.

Adauga un comentariu

Haga
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica