Cât de fun este călătoritul cu bebe-ul. Aproximativ 90% din părinţi şi-ar dori să fie mai organizaţi

Cat de funny poate fi calatoritul cu cel mic

Cat de funny poate fi calatoritul cu cel mic

Sezonul de vară se apropie cu paşi repezi, asta chiar dacă primăvara abia a intrat timid în peisaj, iar călătoriile şi city break-urile tip concediu vor fi în mare vogă şi anul acesta. Cât de grijulii sunt totuşi părinţii cu bebeluşi care vor să plece în vacanţe?

Aproximativ 90% dintre aceştia şi-ar dori să fie ceva mai organizaţi şi sunt puţin îngrijoraţi de plecarea la drum cu cel mic. Conform unui studiu derulat de PacaPod, pentru a avea un drum liniştit circa 84% dintre părinţi îşi ţin copiii ocupaţi în timpul zborurilor, 60% îşi aranjează meticulos jucărioare şi animăluţe din pluş pentru a-i întreţine pe micuţi, iar 90% recunosc că şi-ar dori să fie mai organizaţi în timpul acestor vacanţe, scrie traveldailynews.com. E drept că cel mic poate fi uneori un coşmar amuzant pentru cei din jur în timpul călătoriilor, dar în mod cert nu şi pentru părinţii care trebuie să îl stăpânească. Aşa cum spune studiul celor de la PacaPod, cam 60% dintre părinţii care călătoresc îşi fac griji atunci când vine vorba de zboruri. În medie 96% dintre călători au solicitat la aeroporturi ca în pachetele lor de zbor să fie incluse pachete promoţionale de entertaining pentru copiii lor. Un procent destul de mare dintre părinţi, 86%, sunt de părere că o călătorie de succes, având în companie şi pe cei mici, este să fi organizat şi pregătit. Aceştia sunt totuşi depăşiţi de situaţie atunci când vine vorba de câte accesorii trebuie să aibă la ei pentru micuţi. Cu toate acestea, un pic de organizare, câteva jocuri de drum şi multe snacks-uri pot scoate multe zâmbete de succes la copii. În cadrul studiului PacaPod au fost chestionaţi 320 de părinţi cu ajutorul site-ului BizzieBaby.co.uk.

Despre cât de funny poate fi pentru un părinte să plece la călătorit cu micuţul „în spate” puteţi citi şi pe traveldailynews.com.

Sursă foto: Lars Plougmann/ Flickr.com

Adauga un comentariu