Călătoriile de afaceri vor avea costuri mai ridicate în 2012

Zborurile

Zborurile business se vor scumpi considerabil

Datorită faptului că majoritatea companiilor din lume au constant nevoie de o creştere de imagine şi capital, dar şi pentru că acestea trebuie să menţină un standard, preţurile pentru călătoriile în scop de serviciu vor creşte semnificativ anul viitor. În 2012 acestea s-ar putea dubla, spun specialiştii din domeniu.

Creşterea preţurilor este o veste cât se poate de bună pentru operatorii aerieni din turism deoarece mai mulţi bani în vistierie sunt întotdeauna bine veniţi. În general creşterile vor apărea mai întâi pe piaţa din Europa şi America, urmând ca apoi efectul să fie resimţit şi în Asia de pildă. Speciliştii din domeniul transporturilor aeriene au atras atenţia că nu numai costurile de zbor vor creşte, ci şi tarifele pentru închirierea autovehiculelor direct de la aeroport. Ca şi procentaj, se spune că sumele plătite pentru transportul de tip aerian vor fi majorate cu circa 30-40%, dar valoarea depinde foarte tare şi de cursul euro pentru fiecare ţară în parte.

Citiţi mai multe despre scumpirile de anul viitor pe traveldailynews.com

Sursă foto: flightglobal.com

Adauga un comentariu