Adunate de la Paris

Într-o zi ploioasă în faţa la Notre Dame

Din păcate orice vacanţă are un început şi un final, iar city breal-ul nostru virtual către Paris e la sfârşit.

Nu vă întristaţi, pentru că promitem că o vom lua de la capăt, cu altă destinaţie şi tot aşa până când vom putea spune că am epuizat toate oraşele ce merită văzute într-o viaţă.

Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, desigur, căci vom găsi mereu un colţ frumos în orice parte a lumii, aşadar veţi mai auzi de city break-uri mult timp de acum încolo, sperăm noi, unul mai fain decât altul.

Informaţii vitale

Poate “vital” nu e tocmai correct spus, “extreme de util” este mai potrivit! Despre asta am vorbit luni, despre perioada din an în care turiştii preferă să ajungă în Paris şi de ce, transportul în comun şi tot felul de alte informaţii pe care orice turist ar trebui să aibă la îndemână atunci când se plimbă pe străzile Parisului, precum care sunt centrele de informare turistică ori care sunt pericolele prin care poate trece un străin în Franţa.

Doamnelor, e fix ca atunci când plecaţi de acasă pentru mai multe zile şi decideţi să alegeţi geamantanul mai mare, chiar dacă asta înseamnă să vă mai luaţi şi lucruri pe care poate nu le veţi utiliza, decât să aveţi o geantă mai mică alături, dar în care să nu se găsească nici măcar strictul necesar, apăi şi altele în plus. Domnilor, nici pe voi nu vă uităm, este fix ca atunci când pierdeţi meciul cu echipa favorită şi nu aveţi altă soluţie decât să mai vedeţi golurile filmate şi urcate pe YouTube de colegi. Aţi văzut punctele de maximă importanţă, dar unde e farmecul meciului? Unde e atmosfera?

Turişti în Paris

„Ce n-a văzut Parisul?”

Poate ne ajutaţi cu un răspuns la întrebarea de mai sus, pentru că noi sincer nu ştim dacă au fost turişti care s-au întors din Franţa şi au pus că au avut mult timp liber la dispoziţie şi că nu au avut ce să viziteze. De la faimosul Arc de Triumf, până la Biserica Sacre Coeur, Bulevardul Champs-Elysees, Catedrala Notre Dame, Luvru, Versailles, Moulin Rouge sau Turnul Eiffel, toate sunt locuri pe care trebuie să le vezi, măcar pe dinafară, dacă nu ai timp să le vizitezi aşa cum se cuvine. Sunt atracţii turistice pe care oricine le ştie, cei care au fost până acum în Paris povestesc despre ele cu drag, iar cei care nu au reuşit să ajungă până acum caută fotografii cât mai detaliate cu ele pentru a afla exact cum arată.

Orice oraş are şi anumite atracţii ascunse de aparatul de fotografiat al turiştilor. Parisul nu face excepţie, iar noi am vorbit despre ele, pentru a nu uita că există şi alte locuri de pus pe lista cu „must see”.

De savurat

Pe lângă monumentele în sine, o altă „atracţie” a Parisului este gastronimia. Toată lumea se gândeşte acum la felurile de brânză pe care le au francezii, nu? Dar mai sunt şi macarons, prăjiturile colorate şi atât de dorite de oricine iubeşte dulciurile, specialităţile lor de ciocolată şi amestecurile mai mult sau mai puţin ciudate în comparaţie cu „regulile” mioritice.

Dacă vreţi să prindeţi câteva dintre deprinderile bucătarilor francezi, trebuie să ştiţi că se organizează cursuri de gătit care nu durează mai mult de câteva ore, dar în urma cărora veţi avea informaţiile de bază pe care le puteţi folosi apoi în propria bucătărie.

Primii la distracţii

Am plecat din ţară pentru a ne distra şi ne întoarcem cu bateriile încărcate la maxim şi cu bagajele la fel, după o mică raită prin magazinele de peste graniţă. Ca să vă fie mai uşor şi să nu pierdeţi timp, am încercat noi să vă facem o listă cu cele mai faine locuri unde să vă cheltuiţi banii. Ultimul, dar nu cel din urmă loc de văzut este Disneyland, loc de care nu spun că este nici pentru copii şi nici pentru adulţii, ci pentru toată lumea care s-a uitat măcar o dată la desene animate.

Catacombele de sub Paris

Catacombele Parisului

La final, nu am cum să nu vă mai povestesc şi despre partea mai puţin luminoasă a Parisului. Mă refer la catacombele oraşului, locul care a oferit inspiraţie multor artişti şi în acelaşi timp locul pe care turiştii „de la suprafaţă” nu şi l-ar putea închipui. Fără să fie la fel de celebre precum Turnul Eiffel, catacombele sunt pe cât de spectaculoase, pe atât de înfiorătoare pe alocuri. Parisul este ridicat pe un labirint de galerii, labirint care se întinde pe 300 de kilometri. Fără a vrea să intru în multe detalii legate de istorie, prin anul 1785 galeriile aveau o nouă întrebuinţare: aceea de a deveni locul de veci pentru nu mai puţin de 6 milioane de oameni.

Turiştii care aşteaptă zi de zi la cozi lungi formate în Piaţa Denfert-Rochereau din arondismentul 14, trec printr-un labirint al oaselor, pentru că, odată trecuţi de poarta pe care scrie „Opreşte-te, aici este imperiul morţi!”, ei dau de adevăraţi pereţi formaţi din oase. O experinţă unică şi în acelaşi timp ciudată, care merită experimentată, măcar de către cei care ştiu că nu au probleme legate de coşmaruri după astfel de vizite.

Noi vă spunem “Au revoir!” şi vă întrebăm aveţi de gând să vizitaţi Parisul în curând?

Surse foto: malias/ Flickr.com, AnnieGreenSprings/ Flickr.com şi levork/ Flickr.com.

Adauga un comentariu

Paris
esential Esential
de_ne_ratat Obiective de ne-ratat
inedit Obiective inedite
food_drinks Food & Drinks
special Shopping & Special
harta Harta turistica